Connect with us

Alte Sporturi

Rapid București – ‘U’ Cluj 0-2. Prima înfrângere pentru Marius Șumudică pe banca giuleștenilor

  • admin

16.09.2024, 22:56

  • Champions League: Juventus – PSV, marți, 19:45, DGS 1

  • Champions League: Milan – Liverpool, marți, 22:00, DGS 1

Rapid București a pierdut, pe teren propriu, scor 0-2, în fața Universității Cluj, într-un meci din cadrul etapei a 9-a din SuperLiga.

Golurile ardelenilor au fost marcate de Berto (minutul 30) și Dan Nistor (minutul 60 – penalty). 

În urma acestui rezultat, Marius Șumudică (53 de ani) a suferit prima înfrângere pe banca formației ”alb-vișinii”, pe care a preluat-o de la sfârșitul lunii august. 

Rapid București – Universitatea Cluj 0-2

Prima ocazie a meciului i-a aparținut Rapidului, care putea deschide scorul încă din minutul 2. Concret, Claudiu Petrila, aflat în careul advers, a șutat spre poarta lui Gertmonas, dar mingea a fost respinsă de ardeleni în corner. Tot giuleștenii au fost cei care puteau marca în minutul 18, dar execuția lui Tobias Christensen din interiorul careului a fost parată de Gertmonas. 

Oaspeții au dat lovitura pe stadionul Giulești în minutul 30, când Berto a trimis în plasa porții lui Benjamin Siegrist, după o acțiune de contraatac desfășurată împreună cu Mamadou Thiam. 

Din minutul 60, situația Rapidului s-a complicat serios, după ce Dan Nistor, căpitanul lui ”U” Cluj, a transformat o lovitură de la 11 metri obținută de Robert Silaghi, care a fost faultat din spate de Christopher Braun în careul advers. Ardelenii ar fi putut conduce chiar la scor de neprezentare din minutul 63, însă Thiam, din poziție ideală, a trimis în bara porții lui Siegrist.

Giuleștenii au încercat să împingă jocul spre poarta lui Gertmonas, însă scorul a rămas neschimbat pe tabelă până la finalul partidei, iar, astfel, Marius Șumudică a suferit prima sa înfrângere pe banca Rapidului. 

În urma acestui rezultat, Rapid se află pe locul al 11-lea al SuperLigii, cu 9 puncte acumulate după 9 partide. De partea cealaltă, ”U” Cluj se află pe prima poziție a ierarhiei, cu 21 de puncte obținute după 9 meciuri. 

VIDEO Rezumat Rapid București – Universitatea Cluj 0-2

Știrea inițială 

Echipa antrenată de Marius Șumudică (53 de ani) se află pe poziția a 11-a din campionat, cu 9 puncte, după ce în ultima etapă au remizat, scor 1-1, cu Universitatea Craiova.

Singura victorie înregistrată de giuleșteni este acel 2-1 în deplasare cu Poli Iași. Această partidă a reprezentat și debutul lui Marius Șumudică pe banca tehnică.

De cealaltă parte, Universitatea Cluj conduce clasamentul din SuperLiga României, cu 18 puncte, la două lungimi de Oțelul Galați și la trei de Dinamo și Universitatea Craiova.

În ultima etapă, “Șepcile Roșii” s-au impus pe teren propriu împotriva celor de la Dinamo, scor 1-0.

În ultimele cinci meciuri directe dintre Rapid București și Universitatea Cluj, giuleștenii s-au impus în două, clujenii într-unul singur, iar două partide s-au încheiat la egalitate.

Ultima confruntare a celor două formații a avut loc în luna noiembrie 2023, câștigată de Universitatea Cluj cu 3-2.

Marius Șumudică: “Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile.”

Tehnicianul a evidențiat că elevii săi sunt pregătiți de întâlnirea cu liderul din clasamentul SuperLigii României, însă nu este în totalitate mulțumit de timpul pe care l-a avut la dispoziție pentru a-i pregăti. Mulți jucători ai Rapidului au primit convocări din partea echipelor naționale.

“Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important. Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile. Mă întorc acasă, sper să fie de bun augur. Avem nevoie de rezultat, de tot ceea ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație. Fiindcă, într-un final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat.

Orice aș face eu, există factori externi, care la un moment dat pot perturba rezultatul. Încerc să fac ce ține de mine ca echipa să arate bine. Parțial sunt mulțumit de cum s-au pregătit, de ce mi-au arătat la ultimele antrenamente. Doar jumătate din lot, că ceilalți au fost plecați la naționale.

Azi am făcut primul antrenament cu toții, am încercat să le explic ce îmi doresc de la jocul acesta. Întâlnim liderul, nu întâmplător e acolo. Are cinci victorii. Suntem pregătiți, dorim foarte mult să arătăm bine și în urma exprimării pe care o vor avea jucătorii mei sper ca rezultatul să fie pozitiv.”, a declarat Marius Șumudică, în cadrul conferinței premergătoare meciului cu Universitatea Cluj.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
192
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide