
-
Media: Liga Digisport, luni, 19:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1
Fundașul, care aparține de Tottenham, a fost titular în toate cele patru meciuri disputate de România, la Campionatul European.
Radu Drăgușin vrea să joace mai mult pentru Tottenham, în noul sezon
Apărătorul român a analizat în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special” stagiunea trecută, petrecută în tricoul celor de la Tottenham. Printre altele, Radu Drăgușin a subliniat că își dorește să prindă mult mai multe minute în teren pentru clubul din capitala Angliei, față de sezonul trecut.
”(n.r. Speri să joci mai mult în noul sezon?) Eu asta sper, pentru asta mă antrenez. Pentru asta vreau să dau mai mult, să arăt că pot să joc la acest nivel. Până la urmă, decizia este la antrenor. Eu tot ce pot să fac este să muncesc și să arăt că merit să joc.”, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special”.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Radu Drăgușin, potrivit Transfermarkt.
- 9 apariții în Premier League a avut Radu Drăgușin în stagiunea precedentă, pentru Tottenham.
Radu Drăgușin visează la Cupa Mondială
Una dintre întrebările primite în cadrul emisiunii ”Digi Sport Special” a fost ”Unde te vezi peste doi ani?”.
Radu Drăgușin nu a dat un răspuns referitor la o echipă de club la care se vede peste doi ani, ci tot la echipa națională.
”La Mondial”, a răspuns imediat Radu Drăgușin, cu referire la Cupa Mondială din 2026, găzduită de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Întrebat dacă România poate ajunge în sfârșit la o Cupă Mondială, unde n-a mai fost prezentă din 1998, Radu Drăgușin a răspuns: ”Asta sper, ăsta e obiectivul nostru și sperăm să fim acolo peste doi ani”.
Etichete: tottenham , radu dragusin , planuri radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login