Barcelona spera să joace primul meci pe teren propriu cu Valencia, pe 14 septembrie. Din păcate pentru fanii catalanilor, acest lucru nu mai este posibi, pentru că gruparea blaugrana nu a obținut toate autorizațiile necesare.
Barcelona, încă o lună departe de Camp Nou
Au trecut doi ani de zile de când celebra arenă a Barcelonei a intrat într-un proces de modernizare. Întregul proiect, care a inclus și lucrări la alte facilități ale clubului, a costat peste 1,4 miliarde de euro, din care 900 de milioane au fost investite doar în arena principală.
Spotify Camp Nou, cum se va numi stadionul pe care vor juca Pedri sau Lamine Yamal, trebuia să fie disponibil încă din urmă cu nouă luni, dar termenul de dat în folosință s-a tot modificat. Și nici în luna septembrie suporterii nu se vor bucura de arena care va avea cea mai mare capacitate din Europa, 105.000 de locuri.

Catalanii nu au obținut permisele nici pentru această lună, nu este vorba doar de meciul cu Valencia. De altfel, partida cu liliecii nu se știe exact unde se va disputa, cel mai probabil pe Estadi Johan Cruyff, unde lucrările sunt pe ultima sută de metri, anunță barcauniversal.com.
Ca să se evite alte emoții, conducerea clubului ia în considerare ca următoarele două partide pe teren propriu, cu Getafe și Real Sociedad, se vor juca pe Montjuic. Cel mai probabil acolo se va disputa și partida din Liga Campionilor, cu PSG.
[article|38491]
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăAston Villa, performanță remarcabilă în Champions League! Etalon pentru fotbalul britanic
Aston Villa a ajuns la trei succese consecutive în UEFA Champions League, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 30 de minute în urmăIstvan Kovacs, lăudat de spanioli după Real Madrid – Leipzig 4-1! Singurul reproş adus de Marca: „De-ale lui”
Istvan Kovacs a revenit în UEFA Champions League, la meciul dintre Real Madrid şi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăAustin, șansa lui Kimi la marele pot. Analiza lui Adrian Georgescu, înaintea Marelui Premiu al Statelor Unite
Circuitul de la Austin e unul dintre acele trasee extrem de complexe, ce conține...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăCristi Chivu, dat pe spate de un jucător după Inter – Şahtior 1-0: „Cu toţii avem de învăţat de la el”. Cum l-a numit pe Bastoni
Cristi Chivu, antrenorul lui Inter, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login