-
Nations League: Italia – Belgia, joi, 21:45, DGS 1
-
Nations League: Israel – Franța, joi, 21:45, DGS 2
După plecarea lui Nacho (34 de ani) în vară și accidentarea de lungă durată a lui David Alaba (32 de ani), Dani Carvajal (32 de ani) și-a rupt ligamentul de la genunchiul drept și va lipsi de pe teren aproximativ un an de zile.
În contextul în care antrenorul Carlo Ancelotti (65 de ani) nu are la dispoziție foarte multe soluții pentru a-și alcătui linia defensivă, se pare că oficialii lui Real Madrid ar avea de gând să aducă în vară unul dintre cei mai apreciați fundași centrali din Europa.
William Saliba, prioritatea lui Real Madrid din mercato de vară
Potrivit celor de la Le10 Sport, oficialii lui Real Madrid au stabilit pricipala țintă de mercato din vara viitoare, iar aceasta ar fi William Saliba (23 de ani), fundașul central francez al lui Arsenal.
Ziariștii francezi scriu că ”los blancos” au discutat deja cu stoperul ”Tunarilor” în vederea unei posibile colaborări, însă, până în acest moment, nu au înaintat și o ofertă oficială clubului londonez în acest sens.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Conform mai multor informații din presa spaniolă, Saliba ar fi un susținător al lui Real Madrid, astfel că există șanse importante ca stoperul să ajungă pe Santiago Bernabeu de la începutul sezonului viitor, în cazul în care cele două cluburi se vor înțelege asupra sumei de transfer.
- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Saliba, potrivit Transfermarkt
- până în vara anului 2027 mai are francezul contract cu Arsenal
VIDEO Rezumat Real Madrid – Villarreal, scor 2-0
Etichete: real madrid , arsenal , william saliba
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomario Benzar nu și-a ascuns frustrarea, după Poli Timișoara – Rapid 0-2: ”Cum să fiu mulțumit?”
SuperLiga: CFR – Farul, vineri, 20:30, DGS 1 Liga 2: Slatina – Chindia, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMircea Rednic, înainte de Dinamo – FCSB: „Nu-i înțeleg”. Ce a spus despre Gigi Becali
SuperLiga: CFR – Farul, vineri, 20:30, DGS 1 Liga 2: Slatina – Chindia, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA plecat de la Rapid înainte de meciul cu Poli Timișoara! Săpunaru: ”Mie îmi place! Va fi important acolo”
SuperLiga: CFR – Farul, vineri, 20:30, DGS 1 Liga 2: Slatina – Chindia, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăsturnare de situație! Luka Modric a luat decizia
SuperLiga: CFR – Farul, vineri, 20:30, DGS 1 Liga 2: Slatina – Chindia, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login