-
SuperLiga: Dinamo – FCSB, vineri, 20:30, DGS 1
-
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Primul jucător pe care l-ar fi cerut la Rapid este stoperul gambian Sheriff Sinyan, cu care a lucrat sezonul trecut la CFR Cluj.
Sheriff Sinyan, șanse mici să ajungă la Rapid
Fundașul central rămâne liber de contract și este foarte apreciat de Daniel Pancu, dar șansele să ajungă la Rapid sunt mici, din cauza pretențiilor financiare ale lui Sheriff Sinyan, considerate exagerate de giuleșteni.
”Sinyan are pretenții foarte mari. A plecat de la CFR. E un fundaș foarte bun”, a spus Daniel Pancu, prezent la Fotbal Club, de la Digi Sport.
- ”Este un jucător foarte bun, dar repet, nu cred… Așteptările lui sunt peste posibilităților echipelor din România. Având o anumită vârstă, își dorește să își asigure viitorul și să câștige mult mai mult față de cât ar putea să îi se ofere în România” – Marius Bilașco, director sportiv la Rapid
Daniel Pancu a vorbit și despre strategia din mercato și a transmis că vrea cel puțin cinci jucători noi, care ar duce la cinci plecări din lot.
”Vor fi cel puțin cinci transferuri. Dacă vin cinci, pleacă cinci. Dacă vin opt, pleacă opt. Este posibil să vină și opt. La doi sunt aproape hotărât eu, forță, viteză. Totul e din străinătate.
Ce-i cu Dobre? E jucător de echipă națională. Nu știu cu cine e polemic, poate i se permite să fie polemic”, a declarat Daniel Pancu.
Sheriff Sinyan ar fi și pe lista lui ”U” Cluj, unde este dorit de Răzvan Zamfir, actualul șef al scouterilor la gruparea ”Șepcilor roșii”, cel care l-a adus la CFR Cluj la începutul anului în 2025, când activa în Gruia.
Sheriff Sinyan a fost jucător de bază la CFR Cluj de la mutarea în Gruia, cu 44 de meciuri jucate în toate competițiile. Pe lângă contribuția defensivă, din ”fișa postului”, gambianul a ajutat și în atac, cu patru goluri marcate și un assist.
Leo Bolgado se întoarce la CFR Cluj
Rămasă fără Sheriff Sinyan, CFR Cluj va avea, farte probabil, în lot pentru cantonamentul de vară un alt stoper, pe Leo Bolgado.
Brazilianul a fost împrumutat de Rapid de la CFR Cluj la începutul sezonului, cu opțiune de transfer definitiv, dar șansele să fie oprit în lot sunt mici. Daniel Pancu îi va analiza parcursul și va decide dacă vreau sau nu să se bazeze pe Leo Bolgado.
Etichete: daniel pancu , sheriff sinyan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMedalii fără răsplată! Simona Radiș: ”’Nu avem bani’. Sunt pentru altele, dar nu pentru noi”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVlad Chiricheş, dezvăluiri şocante! Momentul care l-a uluit complet: „Nu aveam porţi! Recuperare? Nimic”
Vlad Chiricheş (36 de ani) a făcut dezvăluiri şocante despre Campionatul European 2016, găzduit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăFlorin Prunea, ”dat pe spate” după Universitatea Craiova – Getafe: ”Omul meciului” + Jucătorul care l-a dezamăgit
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăSpaniolii s-au convins de Ionuț Radu, după eșecul cu Juventus! Celta Vigo are ZERO puncte în Europa League
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login