-
Champions League: AS Monaco – Barcelona, joi, 22:00, DGS 1
-
Champions League: Atalanta – Arsenal, joi 22:00, DGS 2
După despărțirea de Rapid, Mircea Rednic anunța că UTA reprezintă prima opțiune din campionatul intern pentru mijlocașul de 26 de ani, însă, în cele din urmă, Oaidă l-a ”trădat” pe antrenorul arădenilor și a semnat cu Universitatea Cluj.
”Oaidă a cerut un moment de… Își dorește să joace în străinătate, să găsească un club în străinătate. Dacă nu, a zis că noi suntem prima opțiune. El își dorește, dar poate nu are”, declara Mircea Rednic.
Răzvan Oaidă: ”Sunt foarte încântat că am ajuns aici, la Cluj, unde cred că se pot face lucruri foarte bune anul acesta”
Răzvan Oaidă a oferit primul interviu din postura de jucător al ”Șepcilor roșii”, iar acesta s-a declarat extrem de încântat de alegerea făcută. Mijlocașul consideră că formația clujeană are toate ”ingredientele” necesare pentru a îndeplini obiective îndrăznețe.
”În primul rând mi-a plăcut tot ce se întâmplă aici, echipa cred că arată de la an la an din ce în ce mai bine. Au nişte suporteri minunaţi, este un club sănătos şi cred că se poate face performanţă.
Am discutat mai multe lucruri cu Ioan Ovidiu Sabău legate de tactică, de sistem de joc. Chestii din bucătăria proprie. A fost o discuţie foarte deschisă şi foarte benefică.
Cred că ‘U’ este o echipă experimentată şi are în componenţă jucători foarte valoroşi. În general, experienţa te ajută să ai un nivel ridicat.
Sunt nerăbdător, sunt entuziasmat şi sper să fie un debut important, unul fericit şi să ne bucurăm alături de fani. Sunt foarte încântat că am ajuns aici, la Cluj, unde cred că se pot face lucruri foarte bune anul acesta.
Fotbalul în general este imprevizibil şi în momentul în care ai o structură bine pusă la punct, un lot competitiv, poţi produce surprize mari”, a declarat Răzvan Oaidă.
- 850 de mii de euro este cota de piață a lui Răzvan Oaidă, potrivit Transfermarkt.
- Atletico Arad, Wolves, Brescia, FC Botoșani, FCSB și Rapid sunt echipele din CV-ul lui Răzvan Oaidă.
Universitatea Cluj este neînvinsă în acest sezon de SuperLiga României. Mai mult, gruparea pregătită de Ioan Ovidiu Sabău are și un golaveraj excelent, de +9.
Pentru clujeni urmează un nou meci complicat, contra Universității Craiova, programat duminică, de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1.
Rămâne de văzut dacă Răzvan Oaidă va intra direct în garnitura de start sau va fi folosit treptat de către Sabău.
Etichete: universitatea cluj , razvan oaidă
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Mă apucă râsul!” Mircea Lucescu, reacţie categorică după a fost atacat de Marius Lăcătuş! Replică dură dată de selecţioner
(N.r. Despre declaraţiile lui Marius Lăcătuş) Mă apucă râsul. N-are niciun rost să îi...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăIstvan Kovacs va arbitra Bayern – PSG! Delegări de lux pentru arbitrii români în Champions League
Istvan Kovacs, în timpul unui meci/ Profimedia Istvan Kovacs va arbitra cel mai tare...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB a dat toate calculele peste cap! Capitolul la care se clasează peste Ajax şi Beşiktaş în Europa League
Câţi oameni sunt aşteptaţi în tribune la FCSB – Olympiakos. Biletele s-au dat ca...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„I-a prins bine observaţia!” Mircea Lucescu, laude pentru Radu Drăguşin după ce Tottenham a distrus-o pe Manchester City! Detaliul remarcat
Mircea Lucescu l-a lăudat pe Radu Drăguşin, după ce Tottenham a învins-o categoric pe...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login