

Federaţia Română de Handbal a anunţat, marţi seară, numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcţia de selecţioner al echipei naţionale feminine de senioare.
Conducerea FRH consideră că această numire reprezintă cea mai potrivită alegere pentru postul de selecţioner. Ovidiu Mihăilă a condus echipa naţională de tineret feminin la ultimul Campionat European, cu evoluţii apreciate, ceea ce confirmă abilitatea sa de a pregăti jucătoarele pentru competiţii de cel mai înalt nivel.
Ovidiu Mihăilă, noul selecţioner al naţionalei de handbal feminin a României
“Îmi exprim părerea de rău pentru plecarea domnilor Florentin Pera şi Bogdan Burcea, care reprezintă o pierdere pentru departamentul tehnic, având în vedere progresul echipei. Este o mare onoare să fiu antrenorul echipei naţionale a României, iar această responsabilitate vine cu provocări importante. Am încredere deplină în potenţialul jucătoarelor noastre şi cred că împreună vom face mândri suporterii şi ţara noastră. Timpul până la Campionatul Mondial este scurt, însă echipa este echilibrată, sănătoasă şi pregătită. Ne bazăm pe continuitatea strategiei FRH, iar obiectivul meu este ca fiecare jucătoare să îşi aducă contribuţia maximă. Sunt convins că, împreună cu jucătoarele, vom forma o echipă unită, capabilă să obţină rezultate remarcabile. Cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Ovidiu Mihăilă.
Naţionala României a rămas fără antrenor, săptămâna trecută, cu două luni înaintea Campionatului Mondial din Olanda şi Germania, după ce Florentin Pera şi-a anunţat demisia. Nici secundul Bogdan Burcea nu va continua pe banca României.
Florentin Pera, în prezent şi antrenor la SCM Râmnicu Vâlcea, a condus naţionala tricoloră din 2022, iar la numirea în funcţie a avut drept obiectiv principal calificarea la JO de la Paris, ratat însă. Secundul său, Bogdan Burcea, va continua şi el doar la echipa de club, Corona Braşov.


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmă„Puteți să plecați, să fie clar!” S-a aflat ce le-a zis Rădoi jucătorilor în vestiar după înfrângerea grea cu Rakow
SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Farul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăFC Argeș – Petrolul 0-0, ACUM pe Digi Sport 1. Piteștenii au șansa să urce pe locul 1
04.10.2025, 17:30 SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmă”Putem învinge pe oricine”! Reacția lui Robert Ilyeș, după prima victorie din SuperLigă
SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Farul, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăDortmund – Leipzig 1-1, ACUM, la DGS 2 / Frankfurt – Bayern, DGS 4, 19:30. Programul zilei și meciuri tari
SuperLiga: FC Argeș – Petrolul, sâmbătă, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Rapid – Farul, sâmbătă,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login