Lamine Yamal rămâne la Barcelona. Catalanii au făcut marţi seară marele anunţ legat de viitorul starului de 17 ani, care tocmai a încheiat un sezon fantastic.
Tânărul, care va împlini 18 ani în luna iulie, a semnat prelungirea contractului până în vara anului 2031, ceea ce înseamnă că fanii catalanilor pot răsufla uşuraţi în acest moment.
Lamine Yamal şi-a prelungit contractul cu Barcelona până în 2031
Yamal a semnat noul contract marţi, chiar în birourile de pe Camp Nou. Acolo au fost prezenţi preşedintele Joan Laporta, vicepreşedintele Rafa Yuste, dar şi directorul sportiv, Deco.
Lamine Yamal a debutat în tricoul Barcelonei la numai 15 ani, pe 29 aprilie 2023, şi a devenit rapid unul dintre cei mai importanţi jucători ai catalanilor, în ciuda vârstei sale.
Lamine es culer 💙❤️ pic.twitter.com/Z4vE83wGcP
— FC Barcelona (@FCBarcelona_es) May 27, 2025
Produs al academiei La Masia, el a cucerit sezonul acesta alături de Barcelona toate trofeele pe plan intern, Supercupa Spaniei, Cupa Spaniei şi La Liga. În Europa, Barcelona s-a oprit în semifinalele Champions League, acolo unde a fost învinsă de Inter.
În 55 de meciuri disputate în acest sezon, Lamine Yamal a marcat 18 goluri şi a oferit 25 de pase decisive în toate competiţiile. În total, el are 25 de goluri şi 34 de pase decisive pentru catalani.
Anunţul prelungirii lui Lamine Yamal vine la scurt timp după ce Barcelona a anunţat că Hansi Flick şi Raphinha şi-au prelungit şi ei înţelegerile cu formaţia catalană.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNota primită de Cristi Chivu, după ce Inter a obținut prima victorie în Champions League, în 10 oameni! Italienii: ”S-a văzut”
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter – Șahtior Donețk 1-0. Dramatic! Chivu a luat primele trei puncte din UCL în zece oameni
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăSpaniolii, fără dubii despre Istvan Kovacs, după Real Madrid – RB Leipzig: numai cuvinte de laudă pentru român
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăScandal de proporții: Carrick a venit cu replica, după ce Bruno i-a făcut praf tactica la interviu!
Europa League: Bournemouth – Milan, joi, 22:00, DGS 2 Conference League: Inter Escaldes –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login