Connect with us

Alte Sporturi

Nunta Anului la Domeniul Ştirbey | Ianis Hagi şi Elena, detalii despre evenimentul cu peste 500 de invitaţi: „O seară de neuitat”

Nunta Anului la Domeniul Ştirbey | Antena transmite în exclusivitate imagini de la nunta lui Ianis şi a Elenei Hagi

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente mondene ale anului, cununia religioasă a Elenei şi a lui Ianis Hagi, va avea loc în această duminică, în Bucureşti, iar Antena are drepturi exclusive de difuzare a celor mai importante momente din cadrul acestuia.

După cununia civilă care a avut loc la sfârşitul anului trecut, chiar de Crăciun, Ianis şi Elena Hagi vor ajunge duminica aceasta la altar. Ulterior, aceştia vor sărbători alături de familie şi de prieteni la Palatul Ştirbey. Imagini exclusive, atât de la cununia religioasă, cât şi de la petrecerea care va avea loc la Domeniul Ştirbey, vor fi transmise în acest weekend de către posturile Antena.

Cu o istorie de peste 160 ani, o suprafață de 24 hectare, arbori seculari, un superb lac interior şi monumente istorice, Domeniul Ştirbey Vodă este locul care va găzdui cea mai așteptată nuntă a anului. Fondat de familia Ştirbey, domeniul poartă o încărcătură istorică bogată care se întinde până în secolul al XVIII-lea şi a devenit, de-a lungul timpului, un simbol al eleganţei aristocratice. Dincolo de însemnătatea arhitecturală a uneia dintre cele mai bine păstrate reședinte princiare, Domeniul Stirbey Vodă a avut un rol important în istoria țarii noastre prin vizitele familiei regale ale României, ale unor mari personalități politice și artistice și prin evenimentele desfășurate aici.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide