Connect with us

Alte Sporturi

Noua „bijuterie” din România, aproape de inaugurare

  • admin
Noua "bijuterie" din România, aproape de inaugurare

  • SuperLiga: FCSB – Botoșani, luni, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj – UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1

Este vorba despre „Dâmbovița Arena”, al doilea stadion din orașul Târgoviște. Totuși, Chindia nu evoluează pe prima scenă, însă speră să revină cât mai repede în SuperLiga.

Noul stadion din Târgoviște, gata pentru fotbal la început de 2027

Galerie Foto

Într-un dialog cu digisport.ro, Florin Gardoș a vorbit despre inaugurarea noului stadion din Târgoviște. Managerul general al celor de la Chindia a dezvăluit că arena va fi gata în proporție de 100% în acest an, iar cel târziu la început de 2027 vor avea loc primele meciuri oficiale.

„Proiectul este în grafic, din ce înțeleg eu. Va fi gata sigur în toamna aceasta, dar va mai dura până se face recepția, conectarea la utilități. Noi sperăm ca în decembrie, dar cel mai probabil vom putea juca acolo la începutul lui 2027. Cam acesta este stadiul”, a spus Florin Gardoș, președintele celor de la Chindia.

Noul stadion va avea 12.000 de locuri. Lucrările au început în septembrie 2023, la puțină vreme după ce orașul Târgoviște a inaugurat o altă arenă, „Eugen Popescu”

Mai mult, pe noul stadion se vor putea organiza și competiții de atletism.

Totodată, costul total al construcției a fost de aproximativ 83,6 milioane de euro, mai mare decât cel prevăzut inițial, peste 50 de milioane de euro.

Galerie Foto

FCSB se va muta pentru un meci la Târgoviște: „Vestiarele arată fix ca cele de pe vechiul Ghencea”

Galerie Foto

Cum Arena Națională este indisponibilă pentru fotbal din luna mai, FCSB s-a reorientat către Ghencea și Arcul de Triumf. Suprafețele de joc de pe cele două stadioane nu sunt cele mai bune, astfel că bucureștenii au decis să plece din București.

Arena Națională ar urma să fie din nou disponibilă pentru fotbal peste aproximativ o lună. Între timp, FCSB mai are de jucat din postura de echipă gazdă contra celor de la Botoșani și UTA.

Dacă partida de la Botoșani va avea loc pe stadionul Arcul de Triumf, confruntarea cu UTA va avea loc la Târgoviște.

„M-am întâlnit cu Florin Cernat, a fost să vadă stadionul. Am fost ca un mic ghid, să spun așa. În Târgoviște sunt mulți steliști, văd asta, pentru că mai merg și eu pe stradă. Se va umple stadionul, nu am niciun dubiu. Noi sperăm să ajungem în grupele Cupei României și să o aducem noi pe FCSB aici sau orice altă echipă mare.

Se vor simți ca acasă la Târgoviște, chiar îi spuneam lui Florin Cernat că vestiarele arată ca pe vechiul Ghencea. Zici că sunt exact vestiarele unde m-am schimbat eu prima dată, acum 15-16 ani. Totul roș-albastru, același timp de mobilier.

Gazonul se prezintă bine, au toate condițiile. Este un stadion nou, se vede turnul Chindiei, avem și o lojă”, a spus Florin Gardoș, pentru digisport.ro.

Etichete: florin gardos , chindia , stadion romania , dambovita arena


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi