Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
După o primă repriză bună făcută de olteni, giuleștenii au echilibrat situația în partea secundă, după mai multe mutări inspirate ale lui Daniel Pancu.
Nicușor Bancu: „Eram demoralizați după meciul de joi”
„O repriză bună a noastră, a doua am început-o bine, puteam face 2-0. A venit o dominare a lor, ne-a salvat Popică de vreo două ori. E un rezultat echitabil, eram demoralizați după meciul de joi. Sperăm să câștigăm meciul următor. Anzor cu siguranță ne ajuta, dar și cei care l-au schimbat, au făcut-o foarte bine. Anzor a fost esențial pentru noi, un om deosebit, îi urez succes acolo. Cine a rămas aici, trebuie să își facă treaba.
Nu mă deranjează și la noi acasă ei când vin, suporterii sunt gălăgioși. M-a deranjat acel galben pe care l-am primit fără să fac nimic. Doar am întrebat dacă poate verifica acel penalty pentru noi. Pașcanu m-a împins. Eu nu am făcut nimic. Suntem foarte obosiți, mai ales cei care am jucat mai mult. Avem 8 meciuri în plus față de toți. În fotbal trebuie să strângem rândurile. Toată lumea a vorbit ce a vorbit, noi trebuie să fim împreună”.
„Am rămas singurii în Europa”
„Noi am rămas singurii în Europa, trebuie să ne susțină cu toții, este un obiectiv realizat că jucăm în Conference. Meciul de la Ararat a fost cea mai mare dezamăgire, peste cea de la Atena, a fost un lucru tragic pentru noi. Ne-am adunat, dar am rămas uniți și trebuie să o scoatem la capăt tot noi.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăS-a terminat! Selecționerul a fost dat afară, după 4 înfrângeri din 4 în Liga Națiunilor
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmă”De la el am ’furat’!”. Antrenorul care l-a impresionat pe Mihai Pintilii
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăVictor Pițurcă are un singur remarcat: ”Un mare câștig pentru echipa națională. Se poate bate cu orice adversar”
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăLuka Modric a sărit în apărarea lui Ronaldo: „Vorbim despre cel mai mare fotbalist”
Liga Florilor: Gloria Bistrița – Minaur Baia Mare, miercuri, 17:00, DGS 2 Interviurile Digi...
De admin

You must be logged in to post a comment Login