-
La Liga: Real Madrid – Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Tehnicianul nord-irlandez a fost înlăturat de pe banca giuleștenilor, după ce nu a reușit să obțină nicio victorie în primele șase etape ale acestui sezon de SuperLiga (cinci remize și o înfrângere). Lennon a fost înlocuit cu Marius Șumudică (53 de ani).
La aproximativ patru luni distanță după ce a părăsit Giuleștiul și a rămas fără angajament, Neil Lennon se pare că își dorește să ”reintre în pâine”.
Neil Lennon: ”Vreau să mă întorc în antrenorat”
În cadrul unei emisiuni sportive din Marea Britanie, Neil Lennon a mărturisit că-și dorește să revină cât mai repede în antrenorat, după o pauză de patru luni de zile.
De asemenea, nord-irlandezul a dezvăluit că a purtat negocieri cu mai multe echipe în această perioadă de timp în care a rămas liber de contract.
„Vreau să mă întorc în antrenorat. Am avut câteva discuții cu niște cluburi, dar nu au fost oportunitățile potrivite pentru mine. Îmi place meseria de analist TV, dar vreau să revin în antrenorat.
În această situație trebuie doar să îți trimiți CV-ul și să speri că vei primi oportunitatea unui interviu. Este o meserie foarte competitivă, iar ultimele două mele echipe (n.r. Rapid și Omonia Nicosia) au fost din afara Marii Britanii. Poate că va trebui să fac asta din nou. Nu sunt împotriva acestei idei pentru că iubesc fotbalul și iubesc să antrenez”, a precizat Lennon, la PLZ Soccer.
Performanțele lui Neil Lennon ca antrenor
- De cinci ori campion al Scoției cu Celtic Glasgow (2012, 2013, 2014, 2019, 2020)
- A câștigat Cupa Scoției de patru ori, cu Celtic (2011, 2013, 2019, 2020)
- A triumfat în Cupa Ligii Scoției (2020)
- A câștigat liga secundă scoțiană cu Hibernian FC (2017)
- A reușit să își treacă în palmares Cupa Ciprului, cu Omonia Nicosia (2022)
- A fost numit de trei ori Antrenorul anului în Scoția (2012, 2013, 2020)
- A obținut o victorie istorică împotriva Barcelonei (2-1), în grupele Champions League (2012)
- L-a adus pe Virgil van Dijk de la Groningen la Celtic (2013), pentru 2 milioane de euro
- A reușit să califice Celtic în optimile UEFA Champions League în 2012-2013
- S-a calificat cu Omonia Nicosia în grupele Europa League, după ce a eliminat Gent (4-0), având evoluții bune cu Manchester United și Real Sociedad
VIDEO Rezumat Rapid – Dinamo, scor 1-1. Ultimul meci al lui Lennon pe banca giuleștenilor
Etichete: rapid , antrenor , neil lennon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 12 minute în urmăBelgia – Senegal, 23:00, LIVE VIDEO (Antena 1 şi AntenaPLAY). Doku şi De Bruyne, duel de senzaţie cu Mane şi Jackson
Atacanți: Charles De Ketelaere (Atalanta), Jeremy Doku (Manchester City), Matias Fernandez-Pardo (Lille), Romelu Lukaku...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăCine va fi căpitanul Rapidului, în noul sezon. Decizia luată de Daniel Pancu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Pancu a decis...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăUn alt selecţioner de la Mondial e OUT: “Îmi iau rămas-bun de la o familie minunată, am dat totul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Un alt selecţioner de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă„Încălzești banca mulți ani”. Gestul lui Rayan Cherki față de Didier Deschamps, taxat de francezi. Ce a făcut jucătorul
Rayan Cherki și Didier Deschamps, după Franța – Suedia 3-0/ Profimedia Adaugă-ne ca sursă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login