Selecţionerul Mircea Lucescu a mers într-o vizită la Parma, echipa românilor Dennis Man şi Valentin Mihăilă, care e antrenată tot de un român, Cristi Chivu.
În imaginea postată de Parma pe Instagram, selecţionerul Mircea Lucescu apare vorbind cu Man şi Mihăilă.
Mircea Lucescu, în vizită la Parma
„Un oaspete binevenit la Mutti Training Center: selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu 👋🏻🇷🇴”, a transmis Parma, pe contul oficial de Instagram.
În timp ce Valentin Mihăilă a lipsit de pe teren, din pricina unei accidentări, Dennis Man nu traversează nici el o perioadă prea bună la Parma. Man a avut o ocazie imensă, în prelungiri, de a aduce victoria Parmei în meciul cu Lazio, dar a ratat din situaţie de singur cu portarul.
Parma a făcut 2-2 cu Lazio, după ce a condus cu 2-0. Aflată pe locul 16 în Serie A, cu 32 de puncte, Parma e aproape de salvarea de la retrogradare. Ar fi o performanţă uriaşă atât pentru echipă, cât şi pentru antrenorul Cristi Chivu. Presa italiană a scris că antrenorul român e aşteptat la negocieri pentru prelungirea contractului, după ce salvarea va fi matematică.
În acest moment, Parma are cu 7 puncte mai mult decât ocupanta locului 18, primul care duce în Serie B, Venezia.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 35 de minute în urmăCe a spus Marius Baciu despre oferte, după ce s-a scris că e dorit în străinătate: „Bineînţeles că vom spune DA”
După ce în ultimele zile au apărut informaţii că Marius Baciu e dorit în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăRusul Batrakov a marcat în Galatasaray – Barcelona şi a intrat în istorie: de 15 ani nu s-a mai întâmplat asta
Galatasaray a primit vizita Barcelonei, în etapa a doua a grupei de Champions League....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSituaţie bizară la Interul lui Cristi Chivu! Calhanoglu a ajuns în rol de fundaş central şi a comis penalty!
Club Brugge a deschis scorul, în minutul 30 al meciului pe care îl dispută...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăInter – Brugge 1-3 şi Galatasaray – Barcelona 1-4 se joacă ACUM. Probleme pentru Chivu în Champions League
A doua etapă din UEFA Champions League a început în această seară, nouă partide...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login