-
SuperLiga: Oțelul – Farul, vineri, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – ”U” Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
Selecționer a amintit de Radu Drăgușin, Darius Olaru, Valentin Mihăilă și Florinel Coman, accidentați și care nu pot fi la lot în iunie, și de Denis Drăguș, abia revenit după probleme medicale, și de Răzvan Marin.
Mircea Lucescu, probleme serioase de lot înaintea meciurilor cu Austria și Cipru
”Toată problema la mine este de timp. Ceea ce fac eu cu ei… Așa le și spun. ‘Nu am nevoie de picioarele voastre, am nevoie de mintea voastră, să analizăm bine adversarul, să gândim, să nu suferim la presiunea adversarului’. Austria trăiește din presing.
Dacă până acum m-am concentrat pe un grup de jucători, acum trebuie să schimb. La fiecare acțiune am chemat 2-3 jucători, e o diferență extraordinară. Dacă această echipă a obținut o calificare, asta s-a datorat omogenității ei. Voi fi foarte atent, voi încerca să îi recuperez pe toți.
Nu pot să spun că sunt optimist, dar asta nu înseamnă că sunt îngrijorat. Indiferent cine va veni la echipa națională, ăștia sunt jucătorii și trebuie să dea maximum!
Drăgușin e out, Olaru, pe care îl consider unul dintre cei mai buni jucători pe care îi avem, poate să joace oricând în Italia, în prima divizie. Nu a jucat foarte mult pentru că acolo e Stanciu, care întreține mult emoțional echipa, dar a intrat bine. Coman, out, Mihăilă, out, Drăguș, out! Răzvan Marin, care nu a jucat pentru că a avut o problemă la genunchi. Eu am mai trecut prin asta”, a declarat Mircea Lucescu, la Golazo.
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Clasamentul Grupei H

Etichete: mircea lucescu , razvan marin , florinel coman , denis dragus , radu dragusin , darius olaru , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorentino Perez, atac fără menanjamente la Riquelme: „Oameni fără scrupule care fac de rușine clubul Real Madrid”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Florentino Perez a ținut ultimul discurs înainte de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDat ca și plecat de la U Cluj, Virgiliu Postolachi a făcut anunțul: ”Abia aștept”
Handbal: Metz – CSM București, sâmbătă, 15:50, DGS 1 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă68 de zile de tăcere! Ce se întâmplă cu demolarea vechiului stadion al lui Dinamo
Handbal: Metz – CSM București, sâmbătă, 15:50, DGS 1 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Sunt mai deștepți ca mine!” Gigi Becali a spus ce se va întâmpla la FCSB
Handbal: Metz – CSM București, sâmbătă, 15:50, DGS 1 Fotbal: Portugalia – Chile, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login