-
Scoția Premiership: Rangers – Celtic, joi, 17:00, DGS 1
-
Premier League: Brentford – Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Președintele campioanei crede că FCSB este de departe cea mai populară echipă din România, iar numărul fanilor crește constant, chiar dacă numele și palmaresul au fost pierdute în instanță, în favoarea Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
Mihai Stoica și ”creșterea inimaginabilă” a bazinului de suporteri
”Dintre cei care spun că nu ar vrea să lucreze (n.r. la FCSB) sunt mulţi cei cărora nu le va propune niciodată să lucreze. Pentru că atracţia e mare. Clubul ăsta e ceva special.
Ne-am pierdut numele, palmaresul, sper eu temporar. Ce-a rămas? Un bazin de suporteri care creşte inimaginabil, în fiecare seară. Văd generaţii din ce în ce mai tinere. Există, după miezul nopţii, că noi aşa jucăm, noaptea, copii de 5-6 ani, care vin şi vor să facă poze, să ia autografe de la jucători, de la toată lumea.
Nimeni nu poate să conteste asta şi oricine trăieşte în acest fenomen, îşi doreşte asta. Este îngrozitor să faci performanţe într-un club unde nu ai suporteri. Pentru că nu ai pentru cine să le faci.
Mihai Stoica: ”Degeaba domini fotbalul românesc, dacă nu ajungi în Europa”
Pentru cine să le faci? Din punctul ăsta de vedere, nimeni, niciodată, nu va ajunge nici măcar să ne deranjeze. Locul 1 e clar, pentru locul 2 se bat alţii. Cel puţin din punctul ăsta de vedere.
Sportiv, au fost perioade în care CFR a dominat fotbalul românesc, mult înainte când Dinamo a lui Cristi Borcea a dominat fotbalul românesc. Degeaba domini fotbalul românesc, dacă nu ajungi în Europa”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.
Etichete: mihai stoica , suporteri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă(P) Secretul șoferilor care nu mai aruncă banii – cum să compari ofertele RCA ca un expert
Mulți șoferi plătesc mai mult decât ar trebui pe asigurarea obligatorie, pur și simplu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRăzvan Lucescu, învins de Simone Inzaghi în Liga Campionilor Asiei. Al Sadd, a treia înfrângere la rând
Echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, Al-Sadd, a fost învinsă de echipa saudită Al-Hilal...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSzocs și Samara s-au calificat în sferturile probei de dublu la Campionatul European! Programul românilor de azi
Campionatul European individual de tenis de masă 2026 se desfăşoară în Slovenia, la Ljubljana....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Cum devii atât de puternic?” Spaniolul care a scris o carte despre Steaua 86 și trauma Barcelonei: ce l-a fascinat
Victoria Stelei în fața Barcelonei în finala Cupei Campionilor din 1986 continuă să fascineze...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login