Mercedes, mașini năzuroase! Analiza lui Adrian Georgescu

Red Bull Racing, grație, în primul rând lui Adrian Newey, a făcut rapid mașini superadaptate efectului de sol și rezultatele s-au văzut în 2021, 2022 și 2023, precum și în prima parte a acestui sezon.

Proiectul celor de la Mercedes a fost însă greșit din start. Monopostul W15, cel din acest an, trebuia să corecteze astfel o mare problemă a lui W14: apăsarea la sol scăzută a aripii din spate în zonele de viteză. Au reușit să corecteze acest neajuns, în parte, prin designul aripii anterioare, care trimitea un flux de aer, pe sub mașină, spre puntea din spate. Acest flux contribuia astfel la generarea unei apăsări pe puntea din spate. În al doilea rând, prin retragerea poziției pilotului în cadrul cockpit-ului, răspunzând unei cerințe mai vechi a lui Lewis Hamilton.

Au apărut alte complicații

Prima provocare a unei mașini de F1 e să folosească efectul Venturi (efectul de sol) coborând garda la sol cât mai mult. E de dorit o apăsare cât mai mare fără apariția însă a oscilațiilor în plan vertical (“porpoising”), așa cum au pățit cei de la Ferrari. Cea de-a doua provocare este ca, având apăsare la sol, ca aceasta să fie bine repartizată între punți. Or, mașina fiind acum foarte aproape de sol, aripa din față a început să genereze prea multă apăsare la viteze mari în raport cu cea din spate.

A rezultat configurația care e coșmarul piloților de F1: mașina subvirează în curbele de viteză mică, dar supravirează în cele de viteză mare. Cum o setezi? După cum spunea Toto Wolff: e ca și cum ai avea o pătură călduroasă, dar prea mică. Ea nu poate să-ți acopere și tălpile, și capul. Apăsarea prea mare pe puntea din față ducea la o uzură prea mare pe gumele respective. Pentru ca mașina să poată ieși bine din viraje fără să piardă mult timp, piloții accelerau mai mult, eliberau spatele, dar astfel și gumele din spate se uzau prea mult.