
Metaloglobus pare că încă nu este o echipă de nivelul primei divizii, lucru recunoscut și de antrenor. Acesta acuză faptul că defensiva echipei sale a fost total depășită după ce la Slobozia a intrat atacantul Afalna.
”Mbappe” Afalna, coșmarul lui Metaloglobus
Timp de aproape o oră au sperat cei de la Metaloglobus la prima victorie în prima ligă, după ce conduceau prin autogolul lui Aganovic. Dar în minutul 52 a intrat Afalna, la gazde, iar meciul s-a schimbat, spre exasperarea lui Teja.
”A intrat „Mbappe Afalna”, a driblat, s-a întors, a şutat la poartă, de toate. Afalna împotriva lui Metaloglobus, el ne-a bătut. În a doua repriză temători, n-am păstrat rezultatul, ne e frică de victorie. Atât putem, dar în continuare încercăm să îmbunătăţim nişte lucruri”, a spus Mihai Teja, citat de Prima Sport.
Acesta ar fi fost ajutat și de arbitrii mult prea îngăduitori, susține Teja.
”La fiecare minge lungă, îl faulta pe fundaş să rămână mingea la el. Afalna numai în fundaşi intră, şi la penalty, intră în Omar, şi după în Achim, el n-are treabă cu mingea. Numai minge lungă pe Afalna, şi el numai faulturi, normal că rămânea mingea la el. Să se uite şi domnii arbitrii la meciuri, stau aşa. Eu nu ştiu la ce se uită arbitrul, dacă a jucat fotbal sau nu. Nu se poate, orice minge lungă intră Afalna în fundaşi, ce să facă jucătorul meu, să se dea la o parte, să fugă după el tot terenul”, a punctat Teja.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăOusmane Dembele, OUT în minutul 19 din PSG – Barcelona! Imediat după s-a ”rupt” și un star al catalanilor
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăÎnainte de Inter – Șahtior, lui Cristi Chivu i s-a prezentat parcursul neverosimil! Reacția antrenorului
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăCu Adrian Mutu favorit, FRF a anunțat când va fi anunțat noul selecționer
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 58 de minute în urmăCe a făcut Ronald Araujo după golul marcat în Liverpool – Villarreal. Fanii au reacționat instant
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login