-
Baraj Liga 2: Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistrița, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Germania – Portugalia, miercuri, 22:00, DGS 1
Atacantul suedez s-a dovedit o adevărată ”mașinărie de goluri” și a rupt plasele adversarilor pe care i-a întâlnit. Concret, vârful portughezilor a punctat de 54 de ori în 52 de partide, dar a oferit și 13 assist-uri colegilor săi.
După ce a avut o astfel de stagiune, era de așteptat ca Gyokeres să devină o țintă pentru majoritatea echipelor cu pretenții din Europa.
Însă, dorit din toate părțile, Gyokeres se pare că a ales campionatul în care vrea să evolueze din sezonul viitor.
Viktor Gyokeres vrea să revină în Anglia
Potrivit celor de la Record Portugal, Viktor Gyokeres își dorește să revină în fotbalul din Anglia, acolo unde a mai jucat pentru Brighton, Swansea și Coventry (echipa de la care a ajuns la Sporting).
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În ultimele luni, atât în presa lusitană, cât și în cea engleză, s-a scris foarte mult despre un interes activ al lui Arsenal pentru Viktor Gyokeres. Mikel Arteta (43 de ani) este în căutarea unui vârf de careu pentru ”Tunari”, iar suedezul este opțiunea la care tânjesc londonezii. Însă, în ultima perioadă, ”pe fir” au intrat și ”Cormoranii” de la Liverpool.
Astfel, Gyokeres are mai multe variante pentru a reveni în Premier League.
- 97 de goluri și 28 de pase decisive în 102 de partide a reușit Gyokeres la Sporting
- 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Gyokeres, potrivit Transfermarkt
VIDEO Rezumat Arsenal – Newcastle, scor 1-0 (etapa a 37-a din Premier League)
Etichete: anglia , sporting , viktor gyokeres
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă“Dubla” lui Jude Bellingham în 98 de secunde, în istoria Cupei Mondiale. Doar doi jucători sunt peste el
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Jude Bellingham, mijlocașul naționalei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarele Capello, după ce Neymar și-a anunțat retragerea din naționala Braziliei: „Una dintre cele mai întunecate nopți”
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCarlo Ancelotti a spus-o direct, după eliminarea de la Cupa Mondială 2026! Pleacă sau nu de la cârma Braziliei
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNebunie la Oslo! Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi, după ce Norvegia a eliminat-o pe Brazilia
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login