Marius Şumudică a decis cine sunt fotbaliștii care ar putea pleca din Giuleşti chiar în această iarnă. Antrenorul giuleştenilor nu a fost mulțumit de prestația elevilor săi din derby-ul FCSB-Rapid și anunță măsuri drastice. Partida din etapa cu numărul 14 din Liga 1 a putut fi urmărită în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Șeful de pe banca tehnică a Rapidului şi-a stabilit ”lista neagră” după FCSB-Rapid 0-0. Cu doar 17 puncte în clasamentul general şi ocupând locul al 10-lea, formația din Giuleşti e departe de obiectivele propuse pentru acest sezon. Alb-vișinii țintesc la locurile 1-3 în Liga 1 și câștigarea Cupei României.
Marius Şumudică şi-a făcut lista. Cine sunt fotbaliștii care ar putea pleca din Giuleşti chiar în această iarnă
Chiar dacă susținea că Rapidul lui Dan Şucu are un lot puternic înainte să preia postul, Şumudică i-ar fi transmis patronului că vrea să facă schimbări majore în următoarea perioadă de mercato. Antrenorul își dorește să aducă cel puțin trei-patru fotbaliști valoroși și să renunțe la alți cinci-șapte fotbaliști din lotul actual.
Potrivit sport.ro, Marius Şumudică şi-a stabilit deja o ”lista”. Iată cine sunt fotbaliștii care i-au ieșit din grații antrenorului din Giuleşti!
- Timotej Jambor – atacant / 21 de ani / Slovacia / a costat 1 milion de euro
- Filip Blazek – fundaș central / 26 de ani / Slovacia / a costat 250.000 de euro
- Xian Emmers – mijlocaș ofensiv / 25 de ani / Belgia / a costat 200.000 de euro
- Diogo Mendes – închizător / 26 de ani / Insulele Capului Verde / a costat 200.000 de euro
- Luka Gojkovic – mijlocaș ofensiv / 24 de ani / Serbia / a costat 200.000 de euro
- Christopher Braun – fundaș dreapta / 33 de ani / Germania / a costat 150.000 de euro
De asemenea, se pare că antrenorul ar căuta soluții pentru juniorii Rareș Pop (extremă dreapta / 19 ani), Bogdan Ungureanu (portar / 17 ani) și Cătălin Vulturar (închizător / 20 de ani). Acesta şi-ar dori să îi împrumute timp de șase luni la echipe de Liga 1, acolo unde ar putea prinde mai multe minute pe teren.
Printre jucătorii doriți de formația alb-vișinie s-ar afla Denis Drăguș (Trabzonspor), Denis Alibec (FCV Farul), Denis Ciobotariu (Sepsi), Alexandru Maxim (Gaziantep), Mihai Popa (Torino, împrumutat la CFR Cluj) și Alin Toșca (Benevento).
Reacţia lui Marius Şumudică după gesturile golăneşti din derby-ul FCSB – Rapid
La finalul meciului, Marius Şumudică s-a dus la galeria Rapidului, pe care a salutat-o. La conferinţa de presă, atunci când a fost întrebat de gesturile pe care a făcut şi acuzat că ar fi înjurat fanii FCSB-ului alături de galeria giuleştenilor, Şumudică a răbufnit.
Antrenorul celor de la Rapid a declarat că va cere să fie suspendat dacă vor apărea imagini cu el înjurând suporterii FCSB-ului. De altfel, acesta susţine că a mers să îi salute pe fanii rivali, dar aceştia au ales să îl înjure:
„Îmi așezam pantalonii și am niște pantofi la care îmi iese limba foarte mult la ei. Și mi-am tras limba la pantofi. Când eram cu degetul în gură? Mi se lipise o gumă de mestecat și am o lucrare.
Dumneavoastră, dacă veniți și-mi arătați o singură scandare la care eu înjur sau aduc injurii clubului FCSB, eu cer să fiu suspendat. Mie mi-a rămas în sânge ceea ce făceam în Turcia. Te duci și saluți. Ce-ai văzut tu? M-ai văzut pe mine că am înjurat? Dacă vrei să mă acoperi, vino tu în locul meu aici? N-ai loc? Păi cum, că mai sunt două scaune.
Dacă pe mine mă vezi că aduc injurii galeriei adverse, eu cer să fiu suspendat. Dacă nu, te rog frumos să-ți ceri scuze. Eu m-am dus să-i salut și ei au început să înjure. Eu ce să fac? Te rog frumos să-ți ceri scuze. Eu n-am adus nicio insultă suporterilor Stelei (n.r. FCSB-ului), nu am înjurat, nu am spus nimic. Dacă-mi arăți o imagine, eu cer să fiu suspendat”, a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 34 de minute în urmăEliza Samara – Xiaona Shan LIVE VIDEO (17:20) în AntenaPLAY! Încă o româncă luptă pentru optimi la WTT Champions Frankfurt 2024
Eliza Samara, în timpul unui meci / Profimedia Meciul Eliza Samara – Xiaona Shan...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăCum au reacţionat danezii, după ce Gigi Becali a anunţat echipa de start pentru FCSB – Midtjylland, cu trei zile înainte de meci
Danezii au reacţionat, la scurt timp după ce Gigi Becali a anunţat echipa de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăRadu Drăguşin, inclus în echipa etapei din Premier League! Românul, lăudat după Tottenham – Aston Villa 4-1: „A fost superb”
Radu Drăguşin a fost titular în victoria lui Tottenham cu Aston Villa, scor 4-1,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNadia Comăneci, implicare uriaşă în sportul românesc! CS Dinamo a dat lovitura: „Una dintre cele mai spectaculoase colaborări!”
Nadia Comăneci a revenit în sportul românesc şi a semnat cu CS Dinamo Nadia...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login