-
SuperLiga: Buzău – Hermannstadt, vineri, 18:30, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Oțelul Galați, vineri, 21:00, DGS 1
„Tricolorii” au reușit să câștige partidele din deplasare cu Cipru, scor 3-0, respectiv Lituania, 2-1.
Marius Lăcătuș: „Sunt normale rezultatele într-o astfel de grupă. Omogenitatea și încrederea contează foarte mult”
România mai are de disputat încă două partide în această ediție a Nations League, ambele pe teren propriu, în luna noiembrie, cu Cipru, respectiv Kosovo.
Marius Lăcătuș (60 de ani), fostul internațional român, a vorbit despre rezultatele echipei naționale din ultima vreme, sub comanda lui Mircea Lucescu (79 de ani) și la remarcat pe Răzvan Marin, golgheterul primei reprezentative din acest sezon.
„Era ceva normal în această grupă. Odată ce am reușit această calificare la EURO și la Campionatul European am reușit să ieșim din grupă, încrederea jucătorilor a crescut.
Omogenitatea echipei, faptul că Mircea Lucescu mizează pe aceeași jucători. Răzvan Marin e un bun executant de penalty-uri.
Faptul că a reușit să înscrie de fiecare dată, e clar că exersează și sunt foarte multe lovituri de la 11 metri pe care le execută foarte bine, sus, unde portarii nu pot să ajungă. Este un executant excelent.”, a declarat Marius Lăcătuș, pentru Digi Sport.
- Marius Lăcătuș a jucat în 84 de partide pentru naționala României și a marcat 13 goluri.
Clasamentul grupei C2 din Nations League
Marius Lăcătuș: ”Deian Sorescu nu a fost nici în apărare foarte ferm, dar nici în atac nu a ajutat”
În opinia celui poreclit ”Fiara”, jucătorul lui Gaziantep nu a reușit să se achite pe deplin de sarcinile defensive și nici nu și-a ajutat colegii din ofensivă.
”(n.r. a fost bună soluția cu Deian Sorescu ca fundaș stânga?) Nu, Sorescu nu a fost nici în apărare foarte ferm, dar nici în atac nu a ajutat. Mai mult nu decât da (n.r. dacă a fost o soluție bună)”, a spus Lăcătuș, la emisiunea Fotbal Club.
- 1,7 milioane de euro este cota de piață a lui Sorescu, potrivit Transfermarkt
- 20 de selecții a adunat Sorescu la echipa națională a României
VIDEO rezumat Litunia – România 1-2
Etichete: romania , marius lacatus , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăLeo Messi, de neoprit! L-a depășit pe Diego Maradona și a intrat în istoria Cupei Mondiale
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAu spus-o fără ocolișuri: „Ridicol / Una dintre cele mai proaste decizii din istoria Cupei Mondiale”
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăMohamed Salah nu s-a mai stăpânit, după ce s-a calificat în premieră în optimi la Cupa Mondială
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmă„Generația de Aur” a dat lovitura: calificare în optimile Cupei Mondiale, pentru prima dată în istorie!
Media: Fotbal European, sâmbătă, 21:59, DGS 1 Media: Fotbal European, vineri, 22:59, DGS 1...
De admin

You must be logged in to post a comment Login