Connect with us

Alte Sporturi

Mai joacă Neymar la Campionatul Mondial? Anunțul făcut de ESPN

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Brazilia a făcut egal, 1-1, cu Maroc în primul meci de la Campionatul Mondial. Marea vedetă a Selecao, Neymar, nu a fost nici măcar în lot din cauza accidentării suferite la jumătatea lunii mai în timp ce juca pentru Santos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

World Cup 2026, prima ediţie de Cupă Mondială care va avea la start 48 de echipe, a început pe 11 iunie, urmând ca finala să se dispute pe 19 iulie. Toate meciurile de la turneul final găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic vor fi transmise în Universul Antena.

Neymar ratează meciurile din grupă

Însă situația lui Neymar este și mai complicată. Asta pentru că fostul jucător de la Barcelona și PSG nu s-a antrenat deloc până acum. Mai mult, el a refăcut examenul medical pe care l-a avut în urmă cu o săptămână, scrie ESPN.

Rezultatul testelor nu a fost făcut public de către Federația din Brazilia, însă un lucru este clar: Neymar nu va juca nici în partida cu Haiti de vineri, și nici în meciul cu Scoția de pe 24 iunie. Speranța este că Neymar va fi apt de joc în fazele eliminatorii.

„Când l-am inclus în lot, am făcut-o în primul rând pentru calitățile sale tehnice, care sunt incontestabile. Dar ne-am dorit să îl avem alături de noi și pentru experiența sa, precum și pentru exemplul pe care îl oferă jucătorilor tineri din echipă” spunea Ancelotti înaintea meciului cu Maroc.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi