-
SuperLiga: Farul – FCSB, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Metaloglobus, luni, 17:30, DGS 1
În vara anului trecut, Victor Munoz a fost vândut la Osasuna de către ”Galactici” pentru cinci milioane de euro, acolo unde ”a explodat” și a ajuns chiar pe lista celor de la Barcelona.
Presa din Spania anunță: Victor Munoz va juca pentru Real Madrid
În cele 33 de meciuri jucate, fotbalistul de 22 de ani a reușit șase goluri și cinci pase decisive și a intrat pe radarul celor de la Barcelona.
Real Madrid nu a stat pe gânduri și a luat decizia să-l aducă înapoi pe ”Bernabeu”, așa cum anunță jurnalistul Ramon Alvarez de Mon.
Victor Munoz are o clauză de reziliere în valoare de 40 de milioane de euro, dar în înțelegerea cu Osasuna au fost incluse și trei clauze de răscumpărare din partea Madridului.
În următoarele trei veri, Real Madrid l-ar fi putut repatria pe Munoz pentru 8, 9, respectiv 10 milioane de euro, iar decizia a fost luată.
- Victor Munoz are o cotă de piață în valoare de 20 de milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.
- Născut în Barcelona, Munoz și-a făcut junioratul în Catalonia, dar a ajuns la Madrid în iulie 2021.
Ansu Fati pleacă definitiv de la Barcelona
Aventura lui Ansu Fati (23 de ani) la Barcelona se va termina definitiv la finalul acestei stagiuni.
În vara anului trecut, cel numit în trecut ”noul Messi” a fost împrumutat la AS Monaco, echipă care a decis acum să-l transfere definitiv.
În 25 de meciuri jucate pentru gruparea din Ligue 1, Ansu Fati a înscris 9 goluri, destule cât să-i facă pe șefii echipei să decidă să-l transfere.
Potrivit celor de la Mundo Deportivo, AS Monaco are o clauză de 11 milioane de euro prin care îl poate cumpăra definitiv pe Fati, iar aceasta va fi activată la finalul stagiunii curente.
Există însă o problemă, salariul lui Ansu Fati de la Barcelona. Spaniolul ar câștiga aproximativ 9 milioane de euro pe an, dar e gata să renunțe la o bună parte din remunerație pentru a rămâne.
Sursa menționată susține că va exista și o clauză prin care Barca îl poate răscumpăra în schimbul a 25 de milioane de euro în următorii ani pe Fati.
Etichete: real madrid , barcelona , transfer , spania , la liga , osasuna , victor munoz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăS-a aflat: trădat, Hansi Flick l-a dat afară din vestiar, după ce a aflat că pleacă de la Barcelona la PSG!
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăStadionul Dinamo 2026: ce urmează după reluarea șantierului și cum va arăta arena de 117 milioane de euro
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSabah – Dortmund 1-1 / Fenerbahce – Slavia Praga 2-1, ACUM, DGS 1, 2 / PSG – Barcelona, 22:00, DGS 1. Programul complet din UCL
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSorana Cîrstea – Sara Bejlek | LIVE VIDEO, miercuri, 12:00, DGS 2, în optimile de finală de la Ningbo
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login