Connect with us

Alte Sporturi

Lovitură: Adrian Șut, gata să plece de la Al-Ain

  • Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1

  • Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă, 16:00, DGS 1

Pentru transferul lui Adrian Șut, FCSB a încasat de la Al-Ain suma de 1,5 milioane de euro.

Al-Ain urmează să ia decizia finală în privința lui Adrian Șut

Adrian Șut a avut doi ani excelenți la FCSB, dintr-un total de cinci și jumătate petrecuți la clubul patronat de Gigi Becali. În chiar primul său sezon în Emiratele Arabe Unite, mijlocașul a pus mâna pe trofeul de campion și pe Cupa Președintelui, o competiție de prestigiu din zona Golfului.

  • 14 meciuri și un gol sunt cifrele lui Adrian Șut în acest sezon la Al-Ain

Totuși, Adrian Șut nu știe dacă va mai continua la Al-Ain și din sezonul viitor. Arabii scriu că mijlocașul român urmează să fie evaluat de către conducerea și staff-ul clubului, iar mai apoi va fi luată o decizie finală.

„Adrian Șut va fi supus unei ultime evaluări, iar indiciile confirmă că plecarea sa este mai probabilă decât rămânerea, mai ales dacă clubul reușește să transfere un mijlocaș străin nou”, au scris arabii.

Adrian Șut, așteptat cu brațele deschise de Gigi Becali la FCSB: ”Îl luăm înapoi, ce să facem?

Lasă, că și Șut am auzit că prin Arabia… Acum, la vară… Îl luăm înapoi, ce să facem? Nu s-a acomodat”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Crescut la ASA Târgu Mureș, Adrian Șut a mai evoluat la Unirea Jucu, Pandurii Târgu Jiu și Academica Clinceni, înainte de a ajunge la FCSB, în 2020. Mijlocașul a cucerit 4 trofee cu gruparea roș-albastră, două titluri și două Supercupe.

A fost unul dintre cei mai importanţi jucători, dar nu trebuie să ne dorim doar noi, trebuie să-şi dorească şi el. Depinde de el dacă va dori să se întoarcă. Cu Şut am vorbit puţin, i-am urat ‘La mulţi ani’ şi cam atât”, a spus recent Lucian Filip, membru al staff-ului FCSB-ului.

Adrian Șut, mesaj emoționant după despărțirea de FCSB

În ianuarie 2026, Adrian Șut a ținut să posteze pe contul său de Instagram mai multe poze cu el în tricoul celor de la FCSB, alături de un mesaj de despărțire pentru fani și pentru foștii colegi. 

”Unul dintre campioni pleacă. A venit momentul să-mi iau rămas-bun.

După 5 ani și jumătate, a venit momentul unui rămas-bun care doare mai mult decât pot explica în cuvinte. Am ajuns la FCSB copil, cu vise mari, cu ochii plini de speranță și cu dorința curată de a juca pentru echipa pe care o iubeam din copilărie. Aici am crescut, aici m-am format și tot aici am învățat ce înseamnă sacrificiul, presiunea și onoarea de a purta acest tricou.

FCSB nu a fost niciodată doar un club pentru mine. A fost casa mea. A fost familia mea. A fost locul unde am devenit bărbat, unde am căzut și m-am ridicat, unde am luptat, am visat și am simțit ce înseamnă să joci cu inima pentru niște culori. Trăirile de aici m-au definit ca fotbalist și ca om și vor rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în sufletul meu.

Plec cu capul sus, cu respect, recunoștință și o dragoste sinceră pentru acest club. Indiferent unde mă va purta drumul, legătura creată aici nu se va rupe niciodată. Pentru că, oriunde aș fi, voi rămâne mereu unul dintre voi — un suporter care va trăi fiecare bucurie și fiecare luptă a FCSB-ului cu aceeași emoție.

A fost o onoare și o mândrie imensă să port banderola de căpitan a acestei echipe și să reprezint vestiarul, clubul și suporterii pe teren. Este o responsabilitate pe care o voi purta mereu în suflet.

Îmi doresc din tot sufletul ca finalul să ne găsească bucuroși, uniți, sărbătorind titlul 29, pentru că FCSB și suporterii ei merită mereu să fie în vârf.

Nu spun adio. Spun mulțumesc pentru tot”, a scris Șut pe Instagram.

Etichete: transfer , al ain , fcsb , adrian Șut


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi