-
La Liga: Real Madrid – Osasuna, marți, 22:00, DGS 1
-
Liga 2: Poli Iași – Gloria Bistrița, marți, 19:00, DGS 1
- Golurile care au adus victoria piteștenilor au fost înscrise în doar trei minute de Ricardo Matos (minutul 62 – penalty) și Rober Sierra (minutul 65).
Laszlo Balint, dezamăgit de înfrângerea cu FC Argeș! A confirmat negocierile cu Paul Iacob
La finalul partidei, Laszlo Balint s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, dar și de evoluția avută de elevii săi.
Mai mult, tehnicianul moldovenilor a recunoscut că Paul Iacob, fundașul celor de la Rapid, este aproape să se transfere la echipa sa.
”Le-am spus, să fim bărbați, să fim mai atenți. A venit acel moment, un contraatac și trebuia să-l oprim și a ieșit penalty. Sunt lucruri care se repetă. Noi trebuie să ne descurcăm cu ce avem la dispoziție. Cred că puteam mai mult și trebuia să fim mai bine din punct de vedere al spiritului.
Sunt discuții (n.r. cu Paul Iacob), clar suntem interesați, eu îl vreau. Nu știu cum au decurs discuțiile, dar eu mi l-aș dori.
(n.r. despre accidentarea lui Dur-Bozoancă) Nu am văzut faza, dar pentru mine este frustrant că a fost lăsat ofsaidul. Se ajunge la accidentări ca astea, suntem alături de el. A fost un moment în care cred că ne-am dezechilibrat”, a spus Laszlo Balint.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Argeș – Oțelul Galați 2-0
Etichete: liga 1 , superliga , laszlo balint , paul iacob , video otelul fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăFilipe Coelho și strategia pregătită la returul cu Ararat-Armenia: „Vom încerca să schimbăm anumite lucruri”
Filipe Coelho / Sportpictures Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăVictor Angelescu, performanță extraordinară la masa de poker! A ajuns în primii 50 la EPT Main Event
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cel mai tare turneu...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăSerena şi Venus Williams au primit wildcard în proba de dublu de la US Open 2026
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Serena şi Venus Williams...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali n-are dubii la derby-ul Dinamo – FCSB
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login