Mircea Lucescu este unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria României, însă statutul său nu l-a scăpat de conflicte cu propriii jucători.
Unul dintre momentele tensionate cu ”Il Luce” în prim plan a fost în perioada Rapid, când a fost înjurat la un antrenament de fundașul Mugur Bolohan.

Mircea Lucescu l-a iertat
Actualul tehnician al României nu l-a scos din lotul pentru meciul cu Dinamo pe apărătorul originar din Suceava, ba chiar la numit căpitan, o decizie înțeleaptă, deoarece acesta a evoluat la un nivel ridicat, iar la finalul întâlnirii cu rivalii s-a simțit vinovat de comportamentul său.
”Pitule, să moară mama, băi, l-am înjurat pe nea Mircea! Era la Pro Rapid…Băi, zice, l-am înjurat înainte de meciul cu Dinamo, l-am înjurat, nu mai știu de ce l-am înjurat și am ieșit din antrenament și să mă duc acasă și nu mi-a zis nimeni nimic.
Și-a doua zi m-a pus căpitan de echipă nea Mircea. Am dat două pase de gol și un gol, i-am bătut pe Dinamo 3-1 și am început să plâng, mi-era rușine să intru în vestiar”, a spus Adrian Pitu la Un Podcast.

”Il Luce”, unul dintre cei mai decorați antrenori din lume
Mircea Lucescu și-a făcut debutul în antrenorat în 1979, la Corvinul Hunedoara, iar în cariera de peste 4 decenii a reușit să își pună serios amprenta asupra fotbalului din sud-estul Europei.
Antrenorul român a cucerit 35 de trofee în carieră, fiind devansat la acest capitol doar de Pep Guardiola (39) și Sir Alex Ferguson (49).
În cariera sa de antrenor, Lucescu le-a mai pregătit, printre altele, pe Dinamo, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas, Șahtior Donetk sau Dinamo Kiev.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Doi români, învinși în Champions League
Alte Sporturi
Constantin Budescu negociază cu un club din România
Alte Sporturi
Gigi Becali: ”L-am dat! Nu, niciun ban”
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăDecizia luată de Barcelona în cazul transferului lui Julian Alvarez de la Atletico Madrid
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăDoi români, învinși în Champions League
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăConstantin Budescu negociază cu un club din România
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăSe pregătește transferul lui Ștefan Baiaram! Oficialii unei multiple campioane, în tribune la Vitebsk – Craiova
Tenis: ATP Iași, miercuri, 16:00, DGS 2 Champions League: Vitebsk – Univ. Craiova, miercuri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login