
Kurt Zouma a fost transferat de CFR Cluj. Fundașul cotat la 10 milioane de euro a devenit astfel cel mai scump jucător din Liga 1.
Oficialii lui CFR Cluj l-au prezentat oficial pe Kurt Zouma într-un mod genial. “Luați o pauză de la Insulă. Urmează cea mai așteptată mutare a momentului”, au notat reprezentanții clubului din Gruia, făcând referire la finala sezonului 9 a emisiunii Insula iubirii, ce a putut fi urmărită miercuri pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.
Kurt Zouma, cel mai scump jucător din Liga 1
Cotat la 10 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Kurt Zouma este jucătorul cu cea mai mare cotă de piață din Liga 1.
Acesta l-a detronat pe Darius Olaru, jucătorul celor de la FCSB, care ocupa prima poziție, înainte de transferul fundașului francez. La suma de 7,5 milioane de euro este cotat, în momentul de față, mijlocașul campioanei.
Acum, podiumul este completat de Daniel Bîrligea, Ștefan Târnovanu și Louis Munteanu, care sunt la egalitate, pe locul al 3-lea, cu o cotă de piață de 3 milioane de euro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăVali Crețu n-a mai ținut cont de nimic și a spus totul la FCSB: ”Umilință / Mi-a spus că îmi dă 10.000 de euro să fiu rezervă”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăA dat ”nu declarația serii, ci a ultimilor 5 ani”, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăDenis Drăguș a făcut anunțul, după ce a ieșit în lacrimi de pe teren la Craiova – FCSB 5-0
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăGigi Becali, gata să ia o decizie radicală după ce FCSB a fost umilită de Craiova: ”Lasă-te și vezi-ți de treaba ta!”
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login