Connect with us

Alte Sporturi

Karim Benzema a mai demis un antrenor de la Al-Ittihad

  • admin
Karim Benzema a mai demis un antrenor de la Al Ittihad

  • SuperLiga: Metaloglobus – Botoșani, luni, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj – CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1

Presa din Arabia Saudită scrie că Laurent Blanc a fost demis la inițiativa lui Karim Benzema

Galerie Foto

Ajuns pe banca Al-Ittihad în vara anului 2024 şi campion al Arabiei Saudite anul trecut, tehnicianul francez a fost demis de clubul din Riyadh sâmbătă, la câteva ore după înfrângerea echipei sale în faţa Al-Nassr. Prima în campionat în acest an, după 3 victorii consecutive.

Potrivit publicaţiei saudite Arriyadiyah, citată de news.ro, Karim Benzema ar fi jucat un rol important în demiterea antrenorului său, în urma unei şedinţe care a avut loc sâmbătă seara, între orele 22:00 şi 24:00. Conducerea ar fi ascultat părerea atacantului francez, căpitanul echipei.

În urmă cu doi ani, Nuno Espirito Santo a fost demis de la Al-Ittihad tot la presiunile lui Karim Benzema, cu care tehnicianul avusese un conflict.

O sursă ar fi explicat presei că se lucrează deja la găsirea unui succesor pentru Laurent Blanc, în timp ce Hassan Khalifa va asigura interimatul împotriva echipei Shabab Al-Ahli, marţi, la Jeddah, pentru a doua etapă a Ligii Campionilor Asiei.

Însă un purtător de cuvânt al clubului a negat o eventuală implicare a lui Benzema în plecarea fostului selecţioner al echipei Bleus, relatează un jurnalist local.

Presa saudită anunţă că indemnizaţia de concediere a lui Laurent Blanc corespunde cu patru până la cinci luni de salariu. Salariul său la Al-Ittihad era de aproximativ 4 milioane de euro pe an. Prin urmare, el ar putea primi între 1,3 şi 1,6 milioane de euro indemnizaţie, în condiţiile în care contractul său era valabil până în iunie 2026.

Câştigătoare a dublei cupă-campionat anul trecut, Al-Ittihad ocupă în continuare locul 3 în Saudi Pro League, la 3 puncte de Al-Nassr, şi a pierdut primul său meci din Liga Campionilor Asiei împotriva Al-Wahda (1-2).

În total, Blanc a condus 46 de meciuri cu Al-Ittihad, înregistrând 34 de victorii, 6 egaluri şi 6 înfrângeri.

Karim Benzema este într-o relație cu actrița Lyna Khoudri

Galerie Foto

Etichete: karim benzema , laurent blanc , al ittihad


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi