Connect with us

Alte Sporturi

Joyskim Dawa a fost întrebat despre plecarea de la FCSB! Cum l-a numit pe Louis Munteanu, care a marcat de două ori

  • admin

  • SuperLiga: UTA – Hermannstadt, luni, 18:00, DGS 1

  • SuperLiga: Rapid – U Cluj, luni, 21:00, DGS 1

Trupa lui Dan Petrescu a condus cu 2-0, grație dublei lui Louis Munteanu, însă campioana a revenit și a smuls un punct pe final. Alexandru Băluță și Joyskim Dawa au punctat pentru roș-albaștri.

Joyskim Dawa, după CFR Cluj – FCSB 2-2: ”De aceea a marcat acest atacant de două ori”

În urma acestei remize, CFR Cluj ocupă locul 5, cu 14 puncte, în timp ce FCSB se află pe 12, cu 9 puncte. La flash-interviu, Dawa a declarat că Munteanu, căruia nu i-a pronunțat numele și pe care l-a numit ”acest atacant”, a marcat primul gol cu noroc, iar al doilea a venit după o eroare de marcaj.

Astăzi am controlat jocul, dar am primit ușor goluri, de aceea a marcat acest atacant (n.r.- Louis Munteanu) de două ori. Dar am avut reacție, am arătat caracter, am revenit. Cred că e un punct bun.

La primul gol, abia a atins mingea. A avut noroc și a marcat. La al doilea, a fost o greșeală de marcaj. Dar trebuie să scoatem în evidență cum am revenit. Primim multe goluri, trebuie să lucrăm, să fim mai concentrați. Dacă ai o apărare bună, câștigi meciul. Cred că avem un lot bun, avem două echipe”, a spus Dawa.

Fundașul camerunez a fost întrebat și despre zvonurile potrivit cărora a fost aproape de o plecare de la FCSB în perioada de mercato care s-a încheiat recent, mai ales că soția sa, Sofya Dawa, a transmis că a venit timpul ca fotbalistul să facă un pas înainte în carieră.

”Despre toți jucătorii se zvonește că au oferte, dar sunt aici și mă concentrez la jocul meu, la această echipă”, a fost răspunsul lui Joyskim Dawa.

Galerie Foto

VIDEO Rezumat CFR Cluj – FCSB 2-2

Etichete: cfr cluj fcsb , jucator fcsb , joyskim dawa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
191
SONDAJUL SĂPTĂMÂNII

Ar trebui sa retrogradeze Dinamo?

Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide