Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
După ce l-a învins deja pe Novak Djokovic în runda a treia de la Roland Garros, tenismanul brazilian Joao Fonseca, numărul 30 mondial, a confirmat învingându-l pe norvegianul Casper Ruud, numărul 16 mondial, dublu finalist al turneului, în noaptea de duminică spre luni, şi s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, informează AFP.
Sub ochii compatriotului său Gustavo Kuerten, ultimul brazilian care a jucat un sfert de finală într-un turneu major (Roland Garros 2004), Fonseca, în vârstă de 19 ani, s-a impus cu 7-5, 7-6 (10/8), 5-7, 6-3 după un meci extrem de strâns în primele trei seturi.
Joao Fonseca, încă o victorie uriaşă la Roland Garros
Următorul său adversar va fi Jakub Mensik (27 ATP), într-un duel în care câştigătorul îşi va asigura prima sa semifinală de Grand Slam. Cehul în vârstă de 20 de ani, câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami în 2025, l-a învins în optimi pe rusul Andrei Rublev (13 ATP), 6-3, 7-6 (8/6), 4-6, 2-6, 6-3.
După eliminarea lui Casper Ruud, tabloul masculin mai are acum doar doi finalişti ai unor turnee majore: germanul Alexander Zverev (US Open 2020, Roland Garros 2024, Australian Open 2025), care s-a calificat duminică în sferturile de finală, şi italianul Matteo Berrettini (Wimbledon 2021), care va juca luni în optimile de finală.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăToată lumea la World Cup 2026, toată lumea la Antena. Muzica memorabilă la Cupa Mondială
Video Cupa Mondială nu are doar imagini memorabile, are şi muzica ei. Refrene care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăViolenţe la Paris după finala Ligii Campionilor: peste 890 de reţineri
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ Violenţele urbane care au...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăDinamo a anunţat ce se întâmplă cu George Puşcaş: “Nu garantează nimic”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Geroge Puşcaş nu a jucat în ultimele partide...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăJoao Fonseca, încă o victorie uriaşă la Roland Garros şi calificare în sferturi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ După ce l-a învins...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login