
Mircea Lucescu, selecţionerul României, a lăudat echipa Ciprului, înaintea meciului direct din preliminariile World Cup 2026. Adversara de marţi a României a pierdut la limită meciul de sâmbătă din Austria, scor 0-1, în urma unei lovituri de la 11 metri controversate.
Marcel Sabitzer a marcat golul unei victorii catalogate drept “norocoasă” chiar şi de către presa austriacă. Mircea Lucescu, selecţionerul României, a declarat înaintea meciului direct cu Cipru că următoarea adversară a României nu merita să piardă meciul de sâmbătă.
Mircea Lucescu, despre controversa din Austria – Cipru: “Nu mai ştii care este situaţia”
În urma fazei controversate din Austria – Cipru, Mircea Lucescu a avut un nou discurs dur la adresa arbitrajului şi a comparat faza de sâmbătă cu cea din iunie, când a cerut un penalty în urma unei intervenţii asupra lui Drăguş, chiar la meciul cu Austria.
Mai mult, “Il Luce” a spus şi că “interesele sunt mari” atunci când vine vorba despre calificarea la Cupa Mondială:
“Foarte bună (n.r. echipa Ciprului). Nu meritau să piardă. Acum pe mine mă supără faptul că sunt obligat să fac şi nişte comparaţii. Noi am avut cu Austria un fault grosolan asupra lui Drăguş, când el a protejat mingea, iar adversarul i-a dat peste picior şi nu s-a dat nimic.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPetrolul – Dinamo, LIVE VIDEO, 19:30, Digi Sport 1. Nuno Campos și Ricardo Sousa debutează în SuperLigă!
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăU Cluj – Farul Live Video, 17:00, Digi Sport 1 | Ioan Ovidiu Sabău față în față cu fosta echipă
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză uriașă în cursa pentru Balonul de Aur 2026: Kylian Mbappe
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă”U” Cluj a făcut anunțul: Jovo Lukic!
SuperLiga: Petrolul – Dinamo, duminică, 19:30, DGS 1 SuperLiga: U Cluj – Farul, duminică,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login