-
UCL: Bayern – Inter, marți, 22:00, DGS 1
-
UCL: Arsenal – Real Madrid, marți, 22:00, DGS 1
Golurile partidei au fost marcate de Mohammed Kamara (minutul 22) și Meriton Korenica (minutul 44).
Vladimir Screciu, după CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-0: ”Nu vrea să mă gândesc că nu mai avem șanse la titlu. În fotbal este bine să ne luăm revanșa!”
- Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
După încheierea partidei din Gruia, Vladimir Screciu (25 de ani) a tras concluziile după înfrângerea suferită de Universitatea Craiova în fața CFR-ului.
Fotbalistul oltenilor a transmis că șansele grupării din Banie la titlul de campioană nu vor fi afectate de insuccesul în fața ”Feroviarilor” și a subliniat că elevii lui Mirel Rădoi își vor lua revanșa în următorul meci, când ”Leii” vor da piept cu FCSB.
”Trebuie să ne revanșăm în etapa următoare. Vrem să ne respectăm și să nu pierdem meciurile de acasă.
Legat de meciul de azi (n.r. luni, 7 aprilie), nu ne-am ridicat la nivelul partidei și din păcate am pierdut. A fost un meci mai puțin bun, din păcate. CFR ne-a bătut în ambele meciuri.
În fotbal este bine să ne luăm revanșa și vom face asta la meciul următor cu FCSB. Iată că a venit și prima înfrângere din play-off. Nu vrea să mă gândesc că nu mai avem șanse la titlu.
Vor fi toate meciurile niște finale. Se pare că am câștigat două și am pierdut una.
Nu am văzut faza cu eliminarea lui Safira. Asta e! Se mai întâmplă. Păcat că nu va putea să ne ajute la meciul cu FCSB. Cine va intra în locul lui trebuie să își facă treaba. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj.
Ne cerem scuze suporterilor. Ne doare și pe noi că am pierdut în Cupă și în campionat. Am călcat strâmb și îi așteptăm pe toți suporterii să ne ajute și să ne susțină cu FCSB”, a declarat Vladimir Screciu, la flash-interviu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-0
Etichete: cfr cluj , universitatea craiova , vladimir screciu , video cfr cluj universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGică Hagi a reacționat, după gafa comisă de Marian Aioani. Ce a spus despre Louis Munteanu și Florinel Coman
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăGeorgia – România 1-1. Doar egal pentru ”Tricolori”, la primul meci al lui Gică Hagi de la revenire
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăDorit de FCSB, Florinel Coman a spus câteva cuvinte despre transfer, imediat după Georgia – România 1-1
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăCine sunt cei patru jucători pe care Gică Hagi i-a debutat la echipa națională în partida cu Georgia
Fotbal: Olanda – Algeria, miercuri, 21:45, DGS 1 Fotbal: Luxemburg – Italia, miercuri, 21:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login