FC Argeș a pierdut la Mircurea Ciuc, scor 1-2, în fața AFK Csikszereda, în ultimul meci al etapei cu numărul 16 din Liga 2. Ciucanii au dat lovitura la ultima fază și au obținut toate punctele. Cu trei etape înainte de final, Csikszereda este pe locul 7, cu 25 de puncte, la egalitate cu Ceahlăul, ocupanta ultimului loc de play-off. Astfel, Gazdele luptă pentru calificarea în play-off, în timp ce piteștenii și-au anulat aproape orice șansă de a termina sezonul regulat în primele 6 echipe.
Janos Nagy (31 de ani) a deschis scorul pentru ciucani în minutul 18, după o execuție superbă din afara careului. Argeș a forțat după pauză și a restabilit egalitatea în minutul 54, prin Petrișor Petrescu (30 de ani).
Un rezultat de egalitate le-ar fi încurcat pe ambele echipe, iar Csikszereda a dat lovitura chiar la ultima fază! Puștiul Akos Nistor (19 ani) a înscris în urma unui corner, mingea a fost bâlbâită în careu de apărătorii piteștenilor, iar Csikszereda a înscris golul victoriei în minutul 90+5.
În urma acestui rezultat, Miercurea Ciuc este pe locul 7, cu 25 de puncte, la egalitate cu Ceahlăul, ocupanta ultimului loc din play-off. De cealaltă parte, FC Argeș este pe locul 16, cu 18 puncte și mai are șanse doar teoretice la play-off.
Csikszereda – FC Argeș, echipe de start
Csikszereda: Gyenge – Nagy, Kelemen, Csuros, Gal-Andrezly – Vereș, Jebari – Bakos, Babati, Roman – Makraj
Antrenor: Robert Ilyes
FC Argeș: Straton – Orozco, Ciuculete, Tudose, Tofan – Bădescu, Nortey – Șerban, Petrescu, Dulcea – Buhăcianu
Antrenor: Eugen Neagoe
CLASAMENT LIGA II

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCorvinul – FC Voluntari, LIVE VIDEO, 18:00, la Digi Sport 1. Duel între nou-promovate la Arad
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCFR Cluj – U Cluj 1-3. ”Remontada” în Gruia! Macalou și Mendy au adus victoria ”Șepcilor roșii”
08.10.2026, 22:29 SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCamora a spus unde a pierdut CFR Cluj derby-ul cu U Cluj
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăIlie Dumitrescu a rămas impresionat, după CFR – ”U” Cluj: ”Un jucător senzațional”
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login