-
Cupa României: Poli Iași – UTA, marți, 18:00, DGS 1
-
Cupa României: FC Argeș – CFR Cluj, marți, 21:00, DGS 1
Carlos Alcaraz: „În Arabia a fost cel mai mare premiu în bani din istorie, aşa că asta a fost o motivaţie bună„
Liderul mondial, Jannik Sinner, a susţinut că nu a participat la turneul saudit pentru recompense financiare și a subliniat că a mers la Riyadh pentru provocarea sportivă.
Alcaraz a recunoscut că aspectul financiar a jucat un rol, deoarece a câştigat 1,5 milioane de dolari în patru zile la mijlocul lunii octombrie.
„Îmi place să joc tenis. De cele mai multe ori nu mă gândesc la bani. Joc doar pentru că iubesc acest sport sau pentru distracţie. Dar trebuie să fii realist. Trebuie să te gândeşti că vrei să câştigi bani şi asta e. În Arabia este cel mai mare premiu în bani din istorie, aşa că asta a fost o motivaţie bună, cel puţin pentru mine”, a spus Alcaraz.
La Riyadh, fiecare jucător a avut garantat un premiu de minimum 1,5 milioane de dolari, în timp ce învingătorul a plecat acasă cu cel mai mare premiu din istoria tenisului (6 milioane de dolari), aproape dublu faţă de cel de la un Grand Slam.
În finală, Sinner l-a învins pe Alcaraz în trei seturi, cu 6-7 (5), 6-3, 6-3.
La Paris, Alcaraz are cel mai bun rezultat un sfert de finală.
În acest an, spaniolul s-a impus la Roland Garros şi Wimbledon.
Alcaraz va juca marţi, în turul secund, cu chilianul Nicolas Jarry.
Etichete: carlos alcaraz , six kings slam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRomina Gingașu, mesaj în forță după ce a șters toate pozele cu Piero Ferrari: „Vreau să mă mut în casă nouă”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOctavian Popescu „și-a încordat” mușchii la debut! Cum a reușit să provoace un adversar
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFCSB și Dinamo au jucat primele meciuri pe Arena Națională și statistica e clară
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul a venit cu reacția, după ce ultrașii constănțeni au aruncat cu o torță în fanii lui Dinamo și o femeie a fost dusă la spital
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login