-
Cupa României: Poli Iași – UTA, marți, 18:00, DGS 1
-
Cupa României: FC Argeș – CFR Cluj, marți, 21:00, DGS 1
Carlos Alcaraz: “În Arabia a fost cel mai mare premiu în bani din istorie, aşa că asta a fost o motivaţie bună“
Liderul mondial, Jannik Sinner, a susţinut că nu a participat la turneul saudit pentru recompense financiare și a subliniat că a mers la Riyadh pentru provocarea sportivă.
Alcaraz a recunoscut că aspectul financiar a jucat un rol, deoarece a câştigat 1,5 milioane de dolari în patru zile la mijlocul lunii octombrie.
“Îmi place să joc tenis. De cele mai multe ori nu mă gândesc la bani. Joc doar pentru că iubesc acest sport sau pentru distracţie. Dar trebuie să fii realist. Trebuie să te gândeşti că vrei să câştigi bani şi asta e. În Arabia este cel mai mare premiu în bani din istorie, aşa că asta a fost o motivaţie bună, cel puţin pentru mine”, a spus Alcaraz.
La Riyadh, fiecare jucător a avut garantat un premiu de minimum 1,5 milioane de dolari, în timp ce învingătorul a plecat acasă cu cel mai mare premiu din istoria tenisului (6 milioane de dolari), aproape dublu faţă de cel de la un Grand Slam.
În finală, Sinner l-a învins pe Alcaraz în trei seturi, cu 6-7 (5), 6-3, 6-3.
La Paris, Alcaraz are cel mai bun rezultat un sfert de finală.
În acest an, spaniolul s-a impus la Roland Garros şi Wimbledon.
Alcaraz va juca marţi, în turul secund, cu chilianul Nicolas Jarry.
Etichete: carlos alcaraz , six kings slam
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă300.000.000€ pentru Vinicius: se pregătește cel mai scump transfer din istorie
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția ANAD, după ce un jucător al liderului SuperLigii a fost prins dopat și și-a reziliat contractul! Ce sancțiune riscă
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorin Cârțu, surprins după remiza Craiovei cu FCSB: “Doar ei știu explicația”
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJucătorul lui Hermannstadt, “atac barbar” în meciul cu Rapid! Decizia arbitrului
Champions League: PSV – Girona, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Real Madrid –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login