Tehnicianul se întoarce la echipa cu care a reușit una dintre cele mai importante performanțe din istoria recentă a clubului, promovarea în Superliga.
Metaloglobus a avut o experiență scurtă în primul eșalon, iar retrogradarea a venit rapid, după doar un sezon la nivel de elită.
Ianis Zicu, noul antrenor de la Metaloglobus
Conducerea clubului a decis să mizeze din nou pe Zicu, omul care cunoaște foarte bine lotul și structura echipei și care a mai livrat rezultate peste așteptări în trecut.
”Bine ai revenit, Ianis Zicu! Metaloglobus anunță revenirea lui Ianis Zicu în funcția de antrenor principal al echipei noastre. Fost internațional român și unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale, Ianis a avut o carieră importantă atât în fotbalul românesc, cât și peste hotare.
Ianis Zicu se întoarce la clubul alături de care a scris deja istorie, ca tehnician. Sub conducerea sa, Metaloglobus a reușit promovarea istorică în Superliga, la finalul sezonului 2024–25, performanță care a marcat un moment de referință în existența clubului.
Astăzi începe un nou capitol. Cu aceeași ambiție, aceeași pasiune și aceeași dorință de performanță, Ianis Zicu revine pe banca noastră, pregătit pentru provocările care urmează. Mult succes, Ianis!”, a fost comunicatul emis de Metaloglobus.

Nu a reușit la Farul
După plecarea de la Farul Constanța, unde a înregistrat 33 de meciuri pe bancă, Zicu revine într-un mediu familiar. La Farul, parcursul a fost unul oscilant, iar finalul mandatului a venit după un eșec cu Hermannstadt.
Zicu a fost înlocuit cu Flavius Stoican, însă acesta nu a reușit să obțină nicio victorie în cele 7 meciuri pe banca Farului. Chiar și așa, echipa a evitat retrogradarea după un baraj dramatic cu Chindia Târgoviște.
În tur, la Târgoviște, scorul a fost 3-3, iar returul de la Ovidiu s-a încheiat 1-1. Soarta meciului s-a decis la loviturile de departajare, unde Farul s-a impus cu 4-2 și a rămas în Superliga.
Alte Sporturi
Lamine Yamal: ”Îmi va face viața grea”
Alte Sporturi
Surpriză: a semnat și a prins transferul carierei!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBelgienii au tras concluziile, după ce Anderlecht a mers pentru Ștefan Baiaram la ML Vitebsk – Craiova 1-4
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum a ajuns Gabi Mureșan primar! De ce a ales să se implice în politică după ce s-a lăsat de fotbal
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum îl numea Cristi Bud pe Gabi Mureșan în urmă cu 6 zile. Mesajul postat, după anunțul decesului
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal: ”Îmi va face viața grea”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin


You must be logged in to post a comment Login