Connect with us

Alte Sporturi

Gigi Becali și-a desființat jucătorii după remiza cu Farul: ”Bîrligea nu valorează nici 100.000 așa! Voiam să îl scot în minutul 20”. De ce susține că nu vrea Blănuță la FCSB

FCSB a terminat la egalitate partida disputată la Ovidiu, contra formației antrenate de Gică Hagi. ”Roș-albaștrii” au avut ocazia de a câștiga toate cele trei puncte, însă Radunovic a ratat un penalty în minutul 83, la scorul de 1-1.

Gigi Becali: ”De mult nu am fost așa de supărat”

Rezultatul obținut de elevii lui Elias Charalambous nu a fost pe placul lui Gigi Becali. Patronul FCSB a avut o reacție dură la adresa jucătorilor săi, pe care i-a criticat pentru ocaziile ratate și lipsa de seriozitate arătată pe teren. De asemenea, Gigi Becali a vorbit și despre transferul atacantului celor de la U Cluj, Vladislav Blănuță.

”Nu că dezamăgit, de mult nu am fost așa de supărat. Vezi, dacă nu-i cerți… Dacă-i lauzi, oamenii dau călcâie, voiam să-i schimb pe Tănase și Bîrligea în minutul 20. Îi arăți lui Tănase că nu se joacă așa, la mișto, lui Bîrligea îi arăți că dacă e așa, nu valorează nici măcar 100.000 de euro. Bă, dacă ești obosit, spune că nu poți să joci.

Am spus acum 6 luni că Radunovic să nu mai bată în viața lui 11 metri. Am spus că nu vreau să văd un fundaș că bate penalty, trebuie să bată un atacant. Acum îi cert la televizor, să vadă toată lumea, ca să știe că pot fi schimbați în minutul 20. Iau salarii, prime, de sute de mii de euro. Probabil Bîrligea a plecat de la gală și cine știe unde s-a dus. Nu există explicație. A fost fără putere, a pierdut toate duelurile, pasele la adversar. Strategia era alta, să-i rotesc, dar acum jucăm cu cel mai bun prim 11.

”Lui Bîrligea îi trebuie un atacant, că altfel se distrează”

Blănuță nu vrea să vină, am vorbit cu tatăl lui. Mi-a zis că nu vine el la Gigi Becali. Alibec a spus că el e acasă la Farul, ce să fac? Lui Bîrligea îi trebuie un atacant, că altfel se distrează. Vorbim de milioane de euro aici, nu ne jucăm. Nu ai voie să te distrezi la fotbal, dai 2-0 – 3-0 și gata. La fotbal trebuie concentrare mare, că dacă nu, dai cum dă Luis Phelipe. Ăla nu e fotbalist. De aia nici nu joacă. E fotbalist ușurel, eu nu am nevoie de așa ceva.

Am vrut să-l scot pe Tănase dar mi-a zis MM că e și el obosit. Păi lasă-l să se odihnească. E adevărat, Tănase e prietenul meu, vorbim, dar fotbalul e fotbal” a declarat Gigi Becali la Digi Sport.


Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi