-
SuperLiga: UTA Arad – FC Botoșani, sâmbătă, 17:15, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Oțelul Galați, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Echipa se află pe locul 4 în Serie A, cu 58 de puncte adunate în 31 de etape, în fața unor nume precum Juventus, AS Roma și Atalanta, iar în Cupa Italiei este calificată în semifinale, unde a remizat în manșa tur cu Inter, 0-0.
Cu 53 de goluri marcate în campionat, Como are al treilea cel mai bun atac, după Interul lui Cristi Chivu (71 de goluri înscrise) și Juventus (54 de reușite în 31 de runde).
Cesc Fabregas s-a decis și mai rămâne un sezon la Como!
Modul în care evoluează Como, dar și rezultatele obținute, l-au făcut pe Cesc Fabregas unul dintre cei mai căutați antrenori din Europa. Ibericul a fost dorit inclusiv în vara anului trecut de Inter, dar șefii nu l-au lăsat să plece, iar apoi Giuseppe Marotta l-a contactat pe Cristi Chivu, care a profitat din plin de șansă.
Fabregas este în atenția celor de la Barcelona, care-l văd drept înlocuitor pentru Hansi Flick în momentul în care neamțul va decide să-și încheie aventura, dar și Real Madrid, Arsenal, Manchester City și Chelsea îl au în vizor pe fostul mijlocaș.
Numai că, potrivit TMW, orice club îl dorește pe Fabregas va trebui să mai aștepte un sezon pentru a-l convinge să semneze. Fabregas a promis că va rămâne și în stagiunea 2026/2027 la Como pentru a încerca să facă performanță și în cupele europene.
Aflată pe 4, Como are șanse inclusiv la calificarea directă UEFA Champions League. În etapele rămase de disputat, echipa din nordul Italiei mai are de jucat cu Inter (acasă), Sassuolo (deplasare), Genoa (deplasare), Napoli (acasă), Verona (deplasare), Parma (acasă) și Cremonese (deplasare).
Daniella Semaan, partenera lui Cesc Fabregas
Galerie Foto
Etichete: cesc fabregas , como
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăArarat-Armenia – Universitatea Craiova, joi, 19:00, LIVE TEXT pe digisport.ro. Meciul decisiv pentru calificarea în Europa League pentru olteni
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăColaps istoric! Cum a reacționat antrenorul, după ce Celtic a avut 4-0 la general și nu s-a calificat în UCL
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 36 de minute în urmăUniversitatea Craiova, amendată de UEFA înainte de returul cu Ararat-Armenia!
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăCe debut! Daniel Bîrligea dă peste Radu Drăgușin, la primul meci după transferul la Frosinone
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login