Startul de campionat al celor de la FCSB a fost unul dezastruos: formația roș-albastră a înregistrat doar cinci puncte în primele șapte etape.
Acum, elevii lui Elias Charalmbous au pierdut și cu nou-promovata FC Argeș, iar Florin Tănase a răbufnit la finalul jocului de pe Arena Națională.
Florin Tănase nu mai crede că FCSB poate lua titlu
Acesta a spus că FCSB nu ar mai avea șanse la titlu, după ce Universitatea Craiova s-a distanțat la 14 puncte, a transmis că este acum cu gândul la meciul cu Aberdeen și și-a cerut iertare în fața fanilor.
”Trebuie să nu mai facem greșeli sau să reușim să marcăm patru sau cinci goluri pe meci. Sunt îngrijorat pentru lupta la titlu, ar fi penibil să emitem pretenții la titlu când Craiova e la 14 puncte.
Nu avem nicio șansă, nu putem emite pretenții în acest moment, dar pe parcurs se poate schimba situația. Cu Dinamo am pierdut pe niște greșeli foarte mari, cu Rapid la fel, rămâne să vedem și cu Craiova.
”Suporterii nu merită asta”
Nu avem de ce să vorbim despre lupta la titlu, trebuie să uităm aceste meciuri și să ne concentrăm pe cel de joi. Le cer scuze suporterilor, nu merită asta, au fost mereu lângă noi, trebuie să ne revenim pentru că ei sunt obișnuiți cu victorii.
Nu va fi un meci ușor, dar dacă vom fi bine și vom juca cu aceeași determinare cum am jucat acolo, cred că avem șanse mari să ne calificăm, plus că avem avantajul suporterilor, care este foarte mare.
Nu pot spune de atenție sau neatenție, e clar că am încasat goluri… sperăm să rectificăm lucrurile acestea”, a spus Florin Tănase la finalul jocului.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăContinuă emoţiile pentru Brazilia! Raphinha, out pentru meciul cu Scoţia de la Cupa Mondială. Verdictul medicilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Victoria Braziliei cu 3-0...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGhinion teribil pentru jucătorul dorit de Real Madrid. S-a accidentat la Cupa Mondială şi riscă să rateze tot turneul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Ghinion teribil pentru jucătorul...

De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login