-
UCL: Olympiacos – Pafos, miercuri, 19:45, DGS 1
-
UCL: Ajax – Inter, miercuri, 22:00, DGS 1
Florin Marin suferă de demență, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire
Fostul fundaș central de la Steaua și Rapid suferă de demență, iar boala s-a agravat rapid în ultima perioadă. La 1,87 metri înălțime, Florin Marin a ajuns să cântărească doar 40 de kilograme, notează Fanatik, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.
Unii dintre foștii colegi ai lui Marin de la Steaua l-au vizitat la spital și nu și-au putut stăpâni emoțiile când l-au văzut. Fostul secund al naționalei României nu i-a recunoscut decât cu mare dificultate.
Florin Marin a început fotbalul la Rapid, dar a devenit campion al României cu Steaua, formație pentru care a evoluat 8 ani. A mai jucat la FC Argeș, Gloria Buzău și Inter Sibiu.
Ca antrenor, a fost secund la Rapid, FCSB (Steaua la acea vreme), Universitatea Craiova și naționala României. Din postura de principal, le-a pregătit pe Farul, Ceahlăul, FC Național, Rocar, Universitatea Craiova, Dinamo, Astra, Petrolul, Jiul Petroșani, Mioveni, Oțelul, Poli Timișoara și FC Voluntari. Din 2017 nu a mai antrenat până la începutul acestui an, când a acceptat să fie interimar la Voluntari, după plecarea lui Ovidiu Burcă.
Etichete: florin marin , florin marin spital , boala florin marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 26 de secunde în urmă„Extrem de jenant!” / „Săracul Monfils!” Elina Svitolina a creat haos, după ce a anunțat de ce divorțează
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 32 de secunde în urmăLobonț s-a convins de Pădurariu, după ce l-a văzut în Voluntari – FCSB: „Are dopuri în urechi”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmă„De departe”. Cristi Borcea a numit cel mai bun fotbalist din România! Ce se întâmplă cu preferatul său

De admin

You must be logged in to post a comment Login