Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Real Madrid a rezolvat câteva transferuri importante în această vară, dar Florentino Perez are de gând să pluseze pentru a realiza cea mai scumpă achiziție din istoria fotbalului.
Michael Olise rămâne marele vis al președintelui „los blancos”, iar afirmațiile făcute recent de agentul starului de la Bayern Munchen au lăsat să se înțeleagă că jucătorul nu exclude trecerea în Spania.
Florentino Perez, toate resursele pentru Michael Olise
Michael Olise nu și-a decis încă viitorul, iar starul naționalei Franței urmează să revină la Bayern pentru a avea o discuție decisivă cu oficialii campioanei din Bundesliga.
Agentul jucătorului a dat de înțeles că acesta nu ar refuza un transfer la Real Madrid, iar Florentino Perez așteaptă un semn pentru a demara negocierile în vederea bifării celui mai mare transfer din istoria fotbalului, anunță Defensa Central.
În prezent, recordul pentru cea mai scumpă mutare îi aparține lui Neymar, cumpărat de Paris Saint Germain de la Barcelona în schimbul a 222 de milioane de euro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnunț de coșmar pentru Luis Enrique! Starul lui PSG este suspect de ruptură de ligamente după accidentarea cu Barcelona
Paris Saint-Germain a câștigat un nou duel uriaș în UEFA Champions League, împotriva unei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăScene memorabile: Luis Enrique i-a dat indicații tactice lui Raphinha. Brazilianul nu s-a putut abține
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona n-a stat pe gânduri și a făcut plângere la UEFA pentru ”masacrul parizian”, după 2-4 cu PSG
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNota 4! L’Equipe nu a avut milă de Lamine Yamal: „Unul dintre cele mai proaste meciuri”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login