
Meciul dintre Farul Constanţa şi Rapid, din etapa cu numărul 27 a Ligii 1, va fi transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro şi în aplicaţia Antena Sport, de la ora 17:00.
Dacă echipa de la malul mării şi-a luat gândul de la titlu, Rapid poate urca, provizoriu, pe primul loc în Liga 1, cel puţin până la meciul de duminică seară dintre Universitatea Craiova şi FCSB.
Farul – Rapid LIVE TEXT (17:00)
Rapid este pe locul 2 în acest moment, la egalitate de puncte cu Dinamo, echipa de pe locul 3. Lider este Universitatea Craiova, cu 50 de puncte. De partea cealaltă, Farul Constanţa este pe locul 11, cu 34 de puncte, departe de locurile de play-off.
Etapa trecută, Rapid a remizat pe teren propriu, cu Petrolul Constanţa, scor 1-1. Tot 1-1 s-a încheiat şi meciul din Cupa României de la Cluj, cu CFR. De partea cealaltă, constănţenii au pierdut meciul cu Slobozia de etapa trecută, iar la mijlocul săptămânii s-au impus în Cupa României contra celor de la CS Dinamo.
Cele două echipe s-au întâlnit pe 4 octombrie 2025 în Giuleşti, în meciul tur. Atunci, echipa lui Gâlcă s-a impus cu 3-1. Autoglul lui Larie şi dubla lui Dobre au decis soarta partidei în favoarea lui Rapid, în timp ce pentru Farul a marcat Vînă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAmalia Niţă luptă ACUM la Campionatul European de box! Programul românilor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Iată programul românilor care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Chiar nu mă interesează!” Baciu, sfidător înainte de meciul care îi decide viitorul! Ce spune despre ultimatumul lui Becali
Nu prea am televizor pe acasă în perioada aceasta. Mie îmi place foarte mult...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăL-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Adrian Ilie ia în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login