Constantin Budescu continuă atacurile după scandalul de la U Cluj – Gloria Buzău 2-1, iar, acum, printr-o postare pe rețelele de socializare, vedeta lui Eugen Neagoe a cerut rejucarea partidei.
U Cluj a întors soarta partidei cu Gloria Buzău prin două lovituri de la 11 metri, primite cu ajutorul sistemului VAR. Acesta au fost transformate de Dan Nistor, în minutele 84 și 90+4, iar elevii lui Eugen Neagoe au pierdut astfel puncte importante, în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Ce a postat Constantin Budescu pe rețelele de socializare, după scandalul de la U Cluj – Gloria Buzău 2-1
După ce Nistor a transformat al 2-lea penalty, Constantin Budescu a vrut să îi scoată pe coechipierii săi de pe teren, însă acțiunea sa nu a avut succes. Astfel, partida s-a încheiat la finalul minutelor de prelungire.
„Budi” a lansat apoi un atac dur la adresa arbitrilor, la interviul de la finalul partidei.
De asemenea, la câteva ore de la finalul meciului, Constantin Budescu a făcut o postare pe rețelele de socializare, prin care a venit cu un nou mesaj despre arbitraj.
„Pentru arbitrii care continuă să afecteze spiritul sportului prin decizii controversate şi lipsite de corectitudine: jocul trebuie să fie despre performanţă şi fair-play, nu despre erori sau interese ascunse. Fiecare decizie greşită distruge efortul jucătorilor, al echipei și al fanilor. Sportul are nevoie de transparenţă şi responsabilitate, iar arbitrajul ar trebui să fie un exemplu”, a notat Constantin Budescu, pe Instagram.
De asemenea, în descrierea postării, Budescu a cerut ca partida din etapa cu numărul 22 a sezonului de Liga 1 să fie rejucată:
„Execuție în direct și în reluare, iar cea mai bună decizie ar fi REJUCARE! Seară faină!”, a mai notat vedeta lui Eugen Neagoe.
Constantin Budescu a vorbit despre retragere, după U Cluj – Gloria Buzău 2-1
Constantin Budescu a vorbit despre retragere la finalul meciului U Cluj – Gloria Buzău, scor 2-1, din etapa a 22-a a Ligii 1. „Budi” a făcut un gest incredibil în prelungirile meciului, după ce Dan Nistor a reuşit „dubla” din penalty.
„Eu am vrut să ies afară. Mi-a spus că dacă o să ies aşa o să iau galben şi am considerat că nu merită nici măcar galben să îmi dea şi asta a fost. Arbitrajul a fost modest spre prost.
Eu i-am spus lui Neagoe că nu stau să îşi mai bată joc de noi. Am jucat câteva meciuri prin Liga 1 şi nu stau acum să mă cert cu arbitrii. (Ce motivaţie mai ai să joci?) Motivație? Păi dacă mai prind 2-3 arbitri din ăștia, probabil o să mă las.
Eu joc de plăcere și nu stau să mă arbitreze în halul ăsta și să-și bată joc de noi. Mă duc la Liga 2, Liga 3 sau îmi fac echipă și văd eu în ce ligă joc”, a spus Constantin Budescu.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăFotbalistul cu 27 de meciuri pentru România e dorit de Dinamo! Verdict în direct: ”O lovitură fantastică”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăS-au aflat primele echipe calificate în grupele principale de la CM de handbal masculin
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăU-BT Cluj a câștigat derby-ul cu CSM Oradea
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 24 de minute în urmăBudescu a cerut o măsură fără precedent după U Cluj – Buzău 2-1: ”Execuție în direct și în reluare”
SuperLiga: Univ. Craiova – Dinamo, duminică, 20:30, DGS 1 SuperLiga: Botoșani – CFR Cluj,...
De admin
You must be logged in to post a comment Login