
Ei bine, fix așa a și fost, numai că invers. Belgienii au deschis scorul în minutul 2 și, din punctul acela, orice tactică pe care a gândit-o selecționerul pentru meciul acesta, ei bine, s-a dus pe Apa Sâmbetei.
Exact cum spunea Mike Tyson, ”toată lumea are un plan până când primește un pumn în gură”. Cam am așa a fost și azi.
Amintiri din Elveția
Sincer, când am văzut felul în care a început jocul, deja aveam deja-vu-uri din partida tur cu Elveția și, recunosc, m-am speriat. Dar lucrurile nu au stat deloc așa.
Ok, diferența de valoare este absolut evidentă și nu are sens să discutăm despre treaba asta. Însă băieții noștri au luptat azi, s-au zbătut, și-au dat viața, cum se zice, iar acest lucru, pentru mine, este mai mult decât suficient.
Au fost multe greșeli, ce-i drept, decizii neinspirate în anumite momente ale jocului și execuții precipitate, dar nu trebuie să uităm totuși ce adversar am avut în față. Atât s-a putut, trebuie să recunoaștem adevărul.
Coman trebuia păstrat în primul 11!
După părerea mea, Coman trebuia păstrat în primul 11 din două motive: 1. Mihăilă mi se pare că e genul de jucător care intră mai bine când este introdus pe parcursul partidei și 2. Pe faza defensivă cred că e mai potrivit decât Mihăilă, iar într-un meci cu Belgia, cel mai probabil, te vei apăra mult.
Mai mult decât atât, lipsa unui coleg care să-l dubleze în defensivă s-a văzut și în evoluția slabă a lui Bancu. Datorită fabulosului Niță scorul nu a căpătat proporții supărătoare pentru tricolori, deși am avut și noi câteva situații extrem de bune de a marca, mai ales cea a lui Man, care a scăpat singur cu portarul, dar a tras în el.
Încă depindem de noi
Nu-i nimic pierdut, însă trebuie să fim totuși corecți cu noi, dar și cu fotbalul, un egal astăzi ar fi fost nemeritat pentru noi. Și, hai să fim sinceri, nu ne făceam mari speranțe să luăm puncte belgienilor, eu zic că e bine că nu s-a terminat cu un scor mai mare în favoarea lor.
Cred că ar fi bine să privim în perspectivă, iar perspectiva este că suntem în continuare pe primul loc și avem meci direct cu cel mai slab cotat adversar pe care-l putem întâlni grupă, meci în care calificarea depinde doar de noi, cu șanse extrem de mari pentru a o obține. Capul sus, băieți, suntem mândri de voi!
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Alte Sporturi
De 61 de ani! U Cluj e față-n față cu istoria
Alte Sporturi
Mirel Rădoi a fost informat de Gaziantep
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăControversă uriașă după FC Argeș – U Cluj: Andone a spus că penalty-ul lui Drammeh trebuia anulat!
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDe 61 de ani! U Cluj e față-n față cu istoria
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMirel Rădoi a fost informat de Gaziantep
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReacția neașteptată a lui Vinicius jr, după ce a marcat în Real – Alaves 2-1
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin


You must be logged in to post a comment Login