Connect with us

Alte Sporturi

Edi Iordănescu, foarte aproape să revină ca selecționer: „Am spus DA”

  • admin
Edi Iordănescu, foarte aproape să revină ca selecționer: "Am spus DA"

  • SuperLiga: CFR ClujFCSB, duminică, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Universitatea CraiovaVoluntari, duminică, 18:30, DGS 1

Liber de contract din octombrie 2025, după despărțirea cu Legia, Edi Iordănescu a avut mai multe propuneri în ultima perioadă. Cu toate acestea, antrenorul a decis să refuze ofertele și așteaptă un proiect potrivit.

Edi Iordănescu acceptase să intre la discuții pentru postul de selecționer al Ucrainei

Edi Iordănescu a demonstrat până acum atât la echipe de club, cât și la naționala României. Rezultatele sale le-au atras atenția celor de la prima reprezentativă a Ucrainei, care au luat legătura cu antrenorul.

Edi Iordănescu își dăduse acceptul pentru negocieri, însă reprezentanții Ucrainei l-au desemnat în cele din urmă pe italianul Andrea Maldera, în mai 2026.

„Am fost pe o listă foarte scurtă. Am fost abordat de intermediar dacă aș fi deschis unei colaborări, am spus da, președintele Federației este Shevchenko, s-a ajuns la 2-3 nume, iar într-un final a ajuns oferta către un italian care a fost în stafful lui Shevchenko, când acesta era antrenor. A fost ales pentru că a fost acolo, știa la ce să se aștepte de la el”, a declarat Edi Iordănescu, la „Un Podcast”.

Reamintim că una dintre cele mai importante victorii din cariera de antrenor a lui Edi Iordănescu a fost împotriva Ucrainei. La debutul în cadrul EURO 2024, România învingea cu 3-0.

Edi Iordănescu, dorit în Anglia! De ce nu a mai semnat

Edi Iordănescu nu duce lipsă de oferte și a dezvăluit că a fost tatonat de mai multe cluburi din Anglia, liga a doua. Fostul selecționer al României a purtat chiar discuții cu oficialii formațiilor, însă totul a picat în cele din urmă.

Principalul motiv expus de Edi Iordănescu a fost faptul că a fost tras în jos de lipsa de experiență în fotbalul britanic. În cele din urmă, cluburile au apelat la alți antrenori.

„Am avut discuții concrete în Championship. Nu mai contează ce și cum. Nu a fost un club. Cred că au fost vreo trei-patru. Au fost discuții. A fost o problemă faptul că nu am avut un istoric în Anglia. Dacă aș fi avut măcar ca jucător, deschiderea era alta.

Știi care e paradoxul? Că se vorbea foarte frumos de profil. Au fost cluburi care mi-au spus că au analizat profilul: cum mă mișcam pe margine în timpul jocurilor, ce tip de indicații dădeam, cât de dinamic eram, cât de mult stăteam jos, cât de mult stăteam în picioare. Foarte profesioniști!

Analizau foarte mult jocul. Voiau să vadă echipa cam cât de organizată, disciplinată și angrenată era. Adică se fac analize la sânge înainte să ți se înainteze o ofertă.

Am discutat și da, a contat mult asta (n.r. că nu a avut istoric în Anglia). Profilul era pe placul lor: tânăr, deja cu trofee, turneu final, echipă națională, adică CV-ul e foarte frumos la prima vedere”, a mai spus Edi Iordănescu.

  • FC Vaslui, Fortuna Brazi, Tg. Mureș, Pandurii, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș, FCSB, naționala României și Legia Varșovia sunt echipele pe care Edi Iordănescu le-a pregătit până în acest moment

Etichete: romania , ucraina , edi iordanescu , edi iordanescu antrenor


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi