-
Handbal: Aalborg – Barca, sâmbătă, 19:00, DGS 1
-
Handbal: Magdeburg – Fuchse Berlin, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Golurile au fost marcate de Jovo Lukic (min. 21), care a marcat prima sa reușită la echipa națională, și Cyle Larin (min. 78).
Cyle Larin a intrat în minutul 76 al partidei și a avut nevoie de doar două minute pentru a intra în istoria Canadei
Condusă cu 1-0, Canada l-a schimbat în minutul 76 pe Oluwaseyi și l-a introdus pe Cyle Larin, atacantul lui Southampton de 31 de ani.
Peste doar două minute, Larin a reușit să marcheze spectaculos din pasa lui Promise David, cu un voleu plasat la colțul din dreapta.
Cu acest gol, Larin este doar al doilea jucător al Canadei care marchează la o ediție de Cupă Mondială, după Alphonso Davies, care a reușit să ”spargă gheața” în 2022, la turneul final din Qatar (contra Croației, scor 1-4).
Canada a participat la Cupa Mondială de doar 3 ori (1986, 2022 și 2026), cu o performanță foarte slabă până acum: nu a câștigat niciun meci și nu a obținut niciun punct la edițiile precedente.
De fiecare dată, canadienii s-au oprit în faza grupelor și nu au avansat în fazele superioare.
Totuși, canadienii au reușit să obțină primul punct la Cupa Mondială.
- 2,5 milioane de euro valorează Cyle Larin, conform Transfermarkt.com.
- 37 de partide, 10 goluri și două pase decisive sunt cifrele lui Larin la Southampton în sezonul trecut.
- Sigma FC, UConn Huskies, Orlando, Beșiktaș, Zulte Waregem, Club Brugge, Real Valladolid, Feyenoord, Mallorca și Southampton sunt cluburile din CV-ul atacantului.
Jovo Lukic a primit nota 8,3 pentru evoluția cu Canada
Jovo Lukic, atacantul de la ”U” Cluj, l-a răsplătit pe selecționerul Sergej Barbarez pentru încredere cu un gol în minutul 21, când Kolasinac l-a servit excelent și a reluat cu o lovitură de cap.
Vârful de 1,90 metri a mai avut un șut pe poartă în afară de cel la care a marcat, plus încă unul pe lângă poartă. Toate cele trei încercări au fost din lovitură de cap.
De altfel, bosniacul i-a dominat autoritar pe canadieni în jocul aerian și a câștigat toate cele nouă dueluri în care a fost implicat.
Atacantul a fost foarte activ și în apărare, unde a reușit trei recuperări și a respins mingea de alte trei ori.
În total, Jovo Lukic a avut 30 de atingeri de balon, până să fie scos de pe teren în minutul 62, când Bosnia a făcut dublă schimbare.
Pentru prestația sa, Jovo Lukic a fost notat cu 8,3 pe Flashscore, cea mai mare notă de pe teren la momentul schimbării.
Pentru Jovo Lukic a fost primul gol marcat la naționala Bosniei, țară care nu mai înscrisese la Cupa Mondială de 12 ani. Înainte de această convocare, Jovo Lukic mai adunase trei prezențe în tricoul „Dragonilor”.
Clasamentul grupei B de la Cupa Mondială, după Canada – Bosnia și Herțegovina 1-1
Etichete: cupa mondiala , canada , bosnia , cyle larin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăSpaniolii sunt siguri, după PSG – Barcelona: ”E o greșeală că NU va câștiga Balonul de Aur! E cât Pedri, Olmo și Rodri la un loc”
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăLiverpool – Villarreal 4-3. ”Cormoranii” au întors spectaculos, după ce au fost conduși cu 2-0
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăAS Roma – Slovan Bratislava 4-0. Italienii și-au surclasat adversara pe Olimpico
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăRăzvan Marin, titular contra lui Manchester City. Ce notă a primit românul după duelul cu „gigantul” din Anglia
UCL: Bayern Munchen – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Como – Manchester United,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login