
Munteanu a răspuns, astfel, speculațiilor iscate după ce Gigi Becali a anunțat public că ar putea ”deturna” tranzacția efectuată de CFR cu Fiorentina. Patronul din Aleea Alexandru a lăsat de înțeles că gruparea din Gruia nu ar fi achitat suma de transfer Fiorentinei.
Louis Munteanu, fericit la CFR: ”Mă bucur că am ales să vin aici”
Atacantul celor de la CFR Cluj s-a bucurat mult după calificarea la turneul final din Slovacia, la care a contribuit din plin. Chiar dacă nu a fost convocat, deocamdată, de selecționerul Mircea Lucescu la lotul mare, Munteanu nu este supărat, dimpotrivă. De abia așteaptă provocarea de la Euro. În plus, atacantul are planuri importante și la echipa de club, unde vrea să stea mai mult timp.
”Toți ne ajutăm în teren, toată lumea a fost senzațională. Vin aici cu inima deschisă, nu regret că nu sunt la naționala mare. Vrem să ne calificăm din grupă, apoi stabilim alt obiectiv. Zic că putem, avem o generație foarte bună, am arătat bine, cu mici excepții. Vorbeam cu băieții, ne uitam câtă lume a venit să ne vadă, este meritul nostru, mă bucur că ne-am calificat.
Nu mă gândesc la transferuri, eu stau la CFR cât e nevoie, sunt cu capul doar la fotbal. Am făcut alegerea potrivită, sunt foarte fericit, mă iubește lumea acolo”, a punctat Louis Munteanu.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăDecizia luată de LPF după ce fostul preşedinte al Stelei, Viorel Păunescu, a decedat!
LPF a decis ca toate partidele rămase de disputat din etapa a 13-a a...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăJose Mourinho, în pericol? Ar putea fi dat afară dacă pierde El Clasico, Barcelona-Real Madrid
Portughezul Jose Mourinho ar putea fi demis de la Real Madrid. Dezvăluirea a venit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăVeste teribilă pentru Arsenal! Accidentarea îl scoate din joc pe starul echipei pentru o perioadă importantă
Vești proaste pentru Arsenal înaintea unei perioade extrem de aglomerate a sezonului! Bukayo Saka...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum l-a numit Dumitru Dragomir pe Viorel Păunescu, după decesul acestuia: „El a salvat Steaua”
Dumitru Dragomir (80 de ani) l-a numit „o mare valoare a României” pe Viorel...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login