
Documentarul “In The Arena” aduce în prim-plan povestea de mare succes a Serenei Williams şi cele 8 episoade a câte 60 de minute fiecare vor putea fi urmărite în AntenaPLAY, începând cu luna noiembrie.
Berlusconi: Condemned to Win, The Two Escobars, Be Water, Playing for the Mob, The Life and Trials of Oscar Pistorius și Lance sunt celelalte documentare pe care le poţi găsi din luna noiembrie, în AntenaPLAY.
Documentarul “In The Arena” e acum în AntenaPLAY
Documentarul în opt părţi proiectează povestea uneia dintre cele mai mari sportive din istorie, văzută chiar din perspectiva Serenei Williams, deţinătoare de 39 de turnee de Grand Slam, dar şi de 4 medalii de aur. Williams a fost numărul unu mondial timp de 319 săptămâni.
Numele “In The Arena” a fost inspirat din discursul pe care fostul preşedinte al Americii, Theodore Roosevelt, l-a ţinut în 1910, la Sorbona. “Nu este criticul cel care contează, nici cel care arată cum se împiedică un campion. Meritul îi aparţine celui care se află în arenă”.
Din cele 8 episoade, afli totul despre momentele emoţionante din cariera de 27 de ani a Serenei Williams, filmul fiind produs chiar de marea campioană din Statele Unite. Evident, familia are un loc aparte în povestea Serenei: “Tatăl meu a fost un geniu al marketingului. Este în schimb o linie fină între părinte şi antrenor”.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăDani Carvajal i-a supărat pe șefii de la Getafe: ”Nu putem lua oamenii de proști”
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmă„Fac un apel”. Cristi Borcea a spus cu cine se bate Dinamo la campionat în acest sezon
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăMM Stoica a dat vestea despre Denis Drăguș
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăCriticat de antrenorul lui PSV, Dennis Man a primit vestea: OUT
UCL: PSG – Barcelona, marți, 22:00, DGS 1 UCL: Sabah – Dortmund, marți, 19:45,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login