
La fel ca și în cazul conflictului dintre FCSB și Steaua, nici la Craiova nu pare să se ajungă vreodată la o înțelegere dintre cele două entități care se pretind continuatoarea Științei.
Florin Călinescu, părere acidă pe marginea conflictului dintre cele două Craiove
Chiar dacă în ultimii ani au existat tatonări între cele două cluburi, patronate de Adrian Mititelu și Mihai Rotaru, nu s-a ajuns la niciun consens și relațiile au rămas reci între cele două conduceri. Pentru Florin Călinescu, această situație nu poate avea decât o soluție: implicarea primarului Olguța Vasilescu.
Aceasta poate aduce cele două tabere la masa negocierilor, crede realizatorul TV, conform Fanatik.
”Gălăgia din Craiova te poate înebuni. ot să se cheme Universitățile alea 1948, 1848, 1600 sau ce an cu semnificație mai vor ei. Se luptă un ciung cu un șchiop.
Primărița aia de-acolo ar trebui să bată cu pumnul în masă să-i împace și să se împace cu toți, să zică ‘Ia veniți, bă, aici, să stăm de vorbă. Nu făcurăți nimic cât timp ați fost de capul vostru. Acum să faceți ce vă spun eu! Faceți din două echipe una și bună, mai bună, e clar?’”, a comentat omul de televiziune.
Pot să se înțeleagă Rotaru și Mititelu?
Florin Călinescu este conștient că orgoliile sunt mari la Craiova, dar acest lucru trebuie să se schimbe.
”O să-mi spui că Rotaru n-o să încapă niciodată în aceeași teacă împreună cu Mititelu. Orgoliile între două echipe ar trebui date la spate pentru a face din Craiova o forță, o echipă cu adevărat competitivă. Să se bată la titlu, nu doar la play-off”, a concluzionat Florin Călinescu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBelgia – Iran 0-0 | Remiză spectaculoasă. O nouă surpriză la Cupa Mondială!
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBelgia – Iran 0-0 | Remiză spectaculoasă. O nouă surpriză la Cupa Mondială!
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNiciun ban! Decizia lui Răzvan Lucescu, ajuns în fața unui contract de șapte milioane de euro
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRecord de cartonașe roșii la Cupa Mondială 2026! Inclusiv ”Regula Vinicius” a făcut o victimă
Media: Fotbal European, luni, 22:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, luni, 18:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login