Connect with us

Alte Sporturi

Discursul cu care Edi Iordănescu i-a motivat pe tricolori înaintea victoriei fantastice cu Ucraina: „Energie incredibilă”

Edi Iordănescu a spus că le este recunoscător jucătorilor pentru victoria memorabilă cu Ucraina. Totodată, a făcut un apel pentru fanii români.

„Efectiv băieţii au fost fabuloşi. Vă rog ceva. Am văzut că începe să fie numită această generaţie în fel şi fel. Vă rog, nu o numiţi în niciun fel. Această generaţie nu reprezintă niciun metal de niciun fel. E generaţia de suflet. Trebuie să fie şi generaţia de suflet a românilor.

A fost victoria Generaţiei de Suflet. Băieţii ăştia au dat multe borne peste cap. S-au unit şi au dat tot ce au mai bun. E meritul lor total şi le sunt recunoscător”, a spus Edi Iordănescu la conferinţa de presă.

România – Ucraina 3-0

Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E. Victoria a venit la o zi după ce selecţionerul Edward Iordănescu a împlinit 46 de ani. Tricolorii au fost susţinuţi din tribune de zeci de mii de suporteri.

Meciul de la Munchen a început cu Ucraina presând. Jucătorii lui Rebrov nu au reuşit însă să trimită niciun şut pe poarta lui Niţă şi tricolorii au profitat. Man i-a pasat lui Stanciu, în marginea careului, iar acesta a şutat din prima, propulsând balonul la vinclul porţii lui Lunin şi înscriind un gol fabulos, 1-0 pentru România în minutul 29. Man a trimis pe lângă poartă în minutul 38, pentru ca un minut mai târziu Stanciu să încerce poarta din corner şi să lovească bara.

Tricolorii au intrat cu avantaj minim la pauză, dar startul reprizei secunde a adus minute excelente pentru elevii lui Edi Iordănescu. Răzvan Marin a majorat diferenţa pentru echipa noastră, în minutul 53, cu un şut de la 22 de metri care a trecut pe sub Lunin, iar minutul 57 a adus golul unui nesperat 3-0 pentru România: Man a driblat în careu, a trimis în faţa porţii şi Drăguş a înscris.

Ucrainenii au schimbat masiv, au încercat să pună presiune pe poarta lui Niţă, dar nu au reuşit să înscrie, deşi au avut o bară, prin Yaremchuk, în minutul 90+2. România a obţinut o victorie uriaşă în grupa E, făcând un pas mare către optimile de finală şi mulţumindu-şi extraordinarii suporteri, care au dominat, la rândul lor, duelul din tribune.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
[ays_poll id="2"]
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide