Liber de contract din această vară, Roberto Carlo Casap (27 de ani), fotbalist cu două titluri cu Farul, a acuzat recent clubul că l-a pus pe liber într-un moment greu pentru el, o operație de ruptură de ligamente încrucișate. El a acuzat că intervenţia chirugicală a fost făcută pe banii lui. Acum, el vine cu alte dezvăluiri halucinante de la Farul Constanţa. De această dată este vorba de antrenorul Ianis Zicu, plecat între timp de la echipă.
Casap spune că Zicu nu cunoştea jucătorii. Îi confunda pe străini, iar pe români nu-i striga pe nume.
„A venit Ianis Zicu la Farul. În prima săptămână de antrenamente nu cunoștea niciun jucător. Nu știa numele niciunui jucător. Eu am rămas uimit. Poate nici eu nu îi cunosc pe toți jucătorii, dar stau toată noaptea și mă uit la numele lor. (n.r. – Deci a venit antrenor la echipă și nu știa numele jucătorilor pe care îi avea?) Da. Pe străini îi încurca, iar cu românii se simțea uneori că nu îi striga pe nume. Vorbea așa doar ca să-i facă pe jucători să fie atenți”, a declarat Carlo Casap, în cadrul unui podcast.

După ce şi-a dat demisia de la Farul, Ianis Zicu a fost la un pas să semneze cu FCSB. Mihai Stoica şi suporterii s-au opus, iar fostul jucător de la Dinamo nu a mai semnat.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCFR Cluj – U Cluj 1-3. ”Remontada” în Gruia! Macalou și Mendy au adus victoria ”Șepcilor roșii”
08.10.2026, 22:29 SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCamora a spus unde a pierdut CFR Cluj derby-ul cu U Cluj
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIlie Dumitrescu a rămas impresionat, după CFR – ”U” Cluj: ”Un jucător senzațional”
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarseille i-a dat vestea lui Ianis Hagi, după ce l-a urmărit la meciurile României din Liga Națiunilor
SuperLiga: Sepsi – Dinamo, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Voluntari, vineri, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login